BRUXELLES, 18 apr - Sputnik, Daniela Porovăț. ONU a avertizat că sute de mii de copii ar putea muri din cauza crizei economice, iar alte zeci de milioane ar putea cădea în sărăcie extremă din aceeași cauză.
”Trebuie să acţionăm acum împotriva fiecărei ameninţări la adresa copiilor noştri. Liderii trebuie să facă tot ce le stă în puteri pentru a amortiza impactul pandemiei. Ceea ce a început ca o situaţie de urgenţă în domeniul sănătăţii publice s-a transformat într-un test formidabil pentru promisiunea globală de a nu lăsa nimeni în urmă", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Același raport ONU avertizează că ”greutăţile economice cu care se confruntă familiile ca urmare a încetinirii economiei globale ar putea duce în 2020 la sute de mii de decese suplimentare ale unor copii, inversând progresele din ultimii 2 - 3 ani în reducerea mortalităţii infantile”.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, se estimează că 42 de milioane până la 66 de milioane de copii ar putea cădea în sărăcie extremă ca urmare a crizei coronavirusului din acest an, adăugându-se celor 386 de milioane de copii aflaţi deja în sărăcie extremă în 2019.
Raportul ONU referitor la copii mai afirmă că 188 de ţări au impus închiderea şcolilor la nivel naţional, afectând peste 1,5 miliarde de copii.
”Pierderile care pot apărea în procesul de învăţare pentru generaţia tânără de astăzi şi pentru dezvoltarea capitalului uman sunt greu de înţeles. Mai mult de două treimi din ţări au introdus platforme naţionale de învăţare la distanţă, dar în rândul ţărilor cu venituri mici proporţia este de doar 30 la sută”, se mai arată în raport.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova