Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Suport pentru combaterea COVID-19: Câți bani i-au oferit Moldovei partenerii externi

Mai multe state și parteneri de dezvoltare i-au oferit țării noastre sprijin financiar pentru combaterea coronavirusului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 apr - Sputnik. Despre suportul oferit țării noastre a vorbit în cadrul unui briefing premierul Republicii Moldova. Șeful Guvernului a remarcat că Uniunea Europeană a alocat 140 de milioane de euro pentru șase țări ale Parteneriatului Estic. 

Câți bani au fost alocați pentru centrul de triere de la Moldexpo - Detalii

”Din aceste 140 de milioane de euro, 30 de milioane vor fi alocați pentru procurări de echipamente, consumabile, produse medicale pentru toate țările Parteneriatui Estic. Cu 11 milioane de euro vor fi finanțați reprezentanții societății civile, care au drept scop oferirea suportului cetățenilor social-vulnerabili. Restul - 100 de milioane - este suportul oferit întreprinderilor mici și mijlocii, care se implementează prin sistemul bancar, prin liniile de creditare existente. Mecanismul deja există. Uniunea Europeană suplimentează aceste mijloace pentru ca banii necesari pentru businessul mic și mijlociu să ajungă rapid la destinatar”, a declarat premierul.

O altă linie de finanțare pentru țările Parteneriatului Estic prevede sprijin de 700 de milioane de euro.  

Încă o universitate face donații pentru instituțiile medicale

”Este un program pe termen mediu și îndelungat. Din aceste 700 de milioane, 200 de milioane se oferă sub formă de grant pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar 500 de milioane vor fi pentru acordarea garanțiilor pentru acces facili la credite pentru întreprinderi. În mod special remarc suma e 87 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană o acordă Republicii Moldova sub formă de grant. Este vorba despre realocări de mijlocace și adaos de mijloace pentru proiecte menite să diminueze efectele acestei pandemii în Republica Moldova. Este un suport generos și îi suntem foarte recunoscători Uniunii Europene pentru acest suport acordat”, a declarat Ion Chicu.

Șeful Guvernului le-a mulțumit și celorlalte țări și companii străine, care sunt alături de Republica Moldova în aceste vremuri dificile.

Donații pentru Spitalul "Sfântul Arhanghel Mihail"

”Am remarcat în ultimele zile suportul acordat de Franța, de alte țări din Uniunea Europeană, dar avem și zeci de companii europene care vin în aceste zile cu suport enorm pentru Republica Moldova. Remarc și suportul pe care l-am primit până acum din China, Elveția, Rusia, Turcia, SUA. Noi suntem foarte recunoscători pentru acest suport acordat Republicii Moldova în această situație foarte complicată”, a menționat premierul. 

Ion Chicu i-a mulțumit și României pentru suport și cooperare.

”Am văzut că au apărut în presă informații despre dificultăți în livrarea medicamentelor din România în Republica Moldova. Eu vreau să vă asigur că avem un dialog foarte bun și o cooperare foarte bună cu autoritățile din România în privința autorizării livrării de medicamente”, a punctat șeful Executivului. 

Anterior, președintele Igor Dodon a fost întrebat de Sputnik Moldova dacă există posibilitate de a folosi creditul de 200 de milioane de euro promis de Rusia nu doar pentru proiecte de infrastructură, ci și pentru lupta împotriva coronavirusului. Șeful statuluui a precizat că în acordul de împrumut nu este indicat în ce scop trebuie să folosim banii acordați și că o parte din ei vor fi folosiți și pentru soluționarea altor probleme decât cele de infrastructură.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova