Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Se vor ieftini apartamentele pe timp de criză? Ce măsuri iau firmele și ce spun experții

Expertul Roman Chircă spune că prețurile în domeniul imobiliar, pe timp de criză, ar avea temei să scadă din cauza excesului de oferte, însă acest lucru nu se întâmplă pentru că multe companii preferă să nu riște, păstrează prețuri înalte și au un rulaj mic.
Sputnik
Se vor ieftini apartamentele pe timp de criză? Ce măsuri iau firmele și ce spun experții

Expertul economic Roman Chircă crede că în sectorul imobiliar, pe timp de criză, nu se vor produce schimbări spectaculoase. El spune că acest sector se situează într-o poziție mai avantajoasă, comparativ cu alte domenii economice, iar pentru un cetățean care dorește să-și procure un imobil investiția poate fi amânată.

Se poate transmite coronavirusul prin produse alimentare? - sfaturile unui expert rus
"Domeniul imobiliar are câteva avantaje, pentru că reprezintă o achiziție importantă în viața unei familii. Este o decizie sau investiție care poate fi amânată. Dacă avem sectoare cu pierderi irecuperabile, cum ar fi turismul, pentru domeniul imobiliar, investiția este de lungă durată, iar planificarea financiară necesită mult timp", a precizat Chircă.

Expertul spune că în cazul în care criza pandemică se va acutiza, iar mulți moldoveni vor decide să rămână acasă, această situație ar plasa piața imobiliară într-o situație favorabilă. Totodată, prețurile la apartamente ar trebui să scadă puțin, pentru că am putea intra într-o stagnare, lucru care se întâmplă atunci când într-o perioadă îndelungată nu au loc tranzacții, mai spune expertul.

Ministerul Sănătății ne învață ce măști e bine să folosim
"În prezent, piața este înghețată. Avem zero tranzacții. Nu putem vorbi de existența unor prețuri de referință. Este o bursă închisă, unde nu se tranzacționează nimic. Până nu demult am avut o dinamică diferită a pieței imobiliare. În 2018-2019 am ajuns la 7,9% din PIB, volumul pieței de construcții fiind de 13 miliarde de lei. Respectiv, avem investiții semnificative în acest sector", a punctat Roman Chircă.

Expertul menționează că există o supraproducție în sectorul imobiliar, o ofertă mai mare pe piață, iar acest fapt, în mod normal, ar trebui să ducă la micșorarea prețurilor la imobile.

Piața s-a mutat pe Facebook: Producătorii autohtoni propun o gamă largă de produse
"În 2019 acest lucru nu s-a întâmplat. Până la începutul crizei, aceste tendințe s-au păstrat, pentru că avem o supraproducție pe piața imobiliară, în condițiile în care anual în Moldova se comercializează 28 de mii apartamente, dintre care 8000 sunt construcții noi. Se vor ieftini sau nu apartamentele? Acest lucru nu se va întâmpla probabil și din cauza culturii agenților noștri economici, care preferă să stea pe poziții de lungă durată la prețuri înalte, cu un rulaj mic, neavând vânzări în perioada de raportare", a declarat Roman Chircă.

Recent, Guvernul a avizat pozitiv mai multe modificări la programul guvernamental "Prima Casă" în condiții de criză. Documentul prevede reducerea contribuției inițiale a beneficiarilor de la 10 la 5 la procente. Printre alte modificări se numără majorarea plafonului vârstei de eligibilitate - de la 45 la 50 de ani.