CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik. Săptămâna viitoare Guvernul va veni cu modificarea bugetului pentru anul 2020. Informația a fost prezentată în această dimineață de șeful statului în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”. Igor Dodon spune că rectificarea bugetului se va face ținând cont de situația în care se află Republica Moldova din cauza noului coronavirus.
Acesta a precizat că sunt examinate diverse modalități de susținere a anumitor sectoare care au fost afectate. În special, Dodon s-a referit la acoperirea creditelor care se vor lua sau au fost luate până la declararea stării de urgență.
„Cu aceste propuneri vom veni odată cu rectificarea bugetului, care ar putea avea loc săptămâna viitoare”, a declarat șeful statului.
Potrivit lui, în bugetul pentru 2020 vor fi incluse și sursele externe.
„Ieri, Federația Rusă a aprobat acordul de creditare cu Republica Moldova în cadrul ședințe de Guvern”, a mai spus președintele.
Astfel, în următoarele zile acordul urmează a fi semnat, iar cele 200 de milioane de euro să fie incluse în Bugetul pentru 2020.