CHIȘINĂU, 3 apr - Sputnik. Ministrul e Interne, Pavel Voicu, a efectuat astăzi o vizită la spitalul MAI. Demnitarul a inspectat instituția și a verificat gradul de pregătire, atât nivelul de asigurare cu personal medical, cât și dotarea tehnică. Pavel Voicu a verificat și condițiile din saloanele pentru pacienți. Instituția are peste 300 de angajați și capacitați necesare pentru a acorda ajutor în situații excepționale.
Ministrul a convenit cu administrația instituției medicale ca aici să fie tratați angajații din cadrul Ministerului de Interne infectați cu COVID-19. În acest mod, va fi redus volumul mare de lucru de la spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
Totuși, spitalul Ministerului de Interne mai are nevoie să fie dotat cu unele echipamente. Astfel, instituția medicală urmează să fie susținută financiar de Asociația veteranilor și Asociația Pază de Stat al MAI. Pavel Voicu va veni cu această inițiativă în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale, pentru ca să fie aprobată oficial.
În prezent, 13 angajați din cadrul ministerului de Interne sunt infectați cu coronavirus. Aceștia sunt internați în diverse instituții medicale specializate.
În total, în țară sunt confirmate 505 cazuri de infecție cu COVID-19. Dintre acestea, 62 de persoane sunt în stare gravă, 221 de pacienți au stare de gravitate medie, iar 158 de bolnavi sunt într-o stare satisfăcătoare, 26 de persoane s-au vindecat deja. Totodată, șase oameni au murit în urma infecției.