CHIȘINĂU, 30 mart – Sputnik. Potrivit Poliției de Frontieră, în perioada 23 -29 martie, fluxul de persoane care au traversat frontiera de stat a constituit 23 260. Cele mai multe treceri, 15 600, au fost pe sensul de intrare în țară. Datele arată că numărul călătorilor în cea dea treia săptămână a lunii martie, este în scădere cu 43 la sută.
Polițiștii de Frontieră le-au interzis la 10 cetățeni străini și la 31 de autoturisme să intre pe teritoriul țării noastre. În același timp, 31 de persoane au încălcat legislația țării în cele șapte zile. Mai exact, 15 persoane au depășit zona de frontieră, opt cetățeni străini au încălcat regimul de ședere, cinci conducători auto au ignorat regulile de transportare, iar un șofer a încercat să treacă ilicit niște mărfuri. Astfel, oamenii legii au întocmit 48 de procese contravenționale și au aplicat amenzi în sumă de 249 400, dintre care 30 550 de lei au fost achitate.
În baza deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, din17 martie este interzisă intrarea în Moldova a cetățenilor străini. Această restricție nu se referă la străini și apatrizii domiciliați sau care au premis de ședere în țara noastră. Li se permite intrarea și conducătorilor auto care efectuează transportarea mărfurilor, precum și echipajelor aeronavelor. Fac excepție și membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova.
Tot din data de 17 martie a fost sistat traficul aerian pe Aeroportul Internațional Chișinău. Este posibilă doar efectuarea unor zboruri private/charter, pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state să evacueze cetățenii săi din zonele afectate de COVID-19.
- Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram
- Accesaţi aplicaţiile mobile pentru iPhone și Android