Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Mesajul disperat al unui medic de la Salvare: Noi nu vă putem ajuta dacă nu ne ajutați

Un medic, o doamnă care este membru al unui echipaj al Salvării din Capitală, pe nume Natali Catanoi, a postat un mesaj emoționant, disperat chiar, pe pagina sa de Facebook.
Sputnik

CHISINAU, 29 mart – Sputnik. Doamna doctor face o paralelă între efortul supraomenesc pe care îl depun medicii și autoritățile pentru a stopa răspândirea noului tip de coronavirus și, pe de lată parte, neglijența criminală de care dau dovadă mulți dintre conaționalii noștri, care nu că nesocotesc măsurile de protecție, dar chiar le iau în derâdere.

“Am ajuns acasă după o gardă foarte grea la Ambulanță. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu și totuși m-am hotărât. Sincer este foarte dureros când medicii depun tot efortul să vă salveze, dar Dvs. refuzași și sunteți iresponsabili”, scrie medicul Natali Catanoi.

Mai jos ea povestește în ce condiții lucrează medicii de la Urgență acum, în condiții de pandemie.

Ministrul Sănătății, despre numărul bolnavilor cu COVID-19: Mai mulți suspecți
“Colegii mei de la Ambulanță îmbracă echipamentul de protecție de foarte multe ori pe zi. Echipament avem, dezinfectante avem, mersi mult conducerii CNAMUP (Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească). Eu personal lucrez cu echipa de reanimare (echipajul meu transferă doar pacienți gravi), echipajul meu a îmbrăcat ieri de câteva ori echipamentul de protecție, pielea de pe mâini este uscată de la dezinfectante, fața este cu semne de la ochelari și măștile de protecție. Pe la mijlocul nopții mi se făcuse rău de la mirosul dezinfectantelor din  ambulanță, dar nu asta mă deranjează”, povestește medicul Natali Catanoi.

“Mă doare sufletul pentru faptul că conducerea mea, colegii mei, doamna ministru, toți medicii depun eforturi să vă salveze, dar lumea este iresponsabilă, umbla pe străzi”, spune doctorița.

După care ea povestește despre un caz care i s-a întâmplat chiar ieri seara.

Ce rezerve de produse alimentare avem: Discuția lui Igor Dodon cu Ion Perju - Video
“Și o să dau doar un exemplu (pot să vă dau sute de exemple). Aseară, la ora 21:45, accident rutier pe str. Vasile Lupu. În stradă pompierii cu măști de protecție, ambulanța cu măști și peste 50-60 de oameni care se uitau, fără nicio protecție. Sincer, când am văzut aceasta, mi-am permis și am luat microfonul și spus tare: “Oameni buni, țara este în carantina, plecați acasă”. Oamenii zâmbeau și filmau. Atunci am repetat: “doamna cu copil mic, dacă nu vă pasă de Dvs. fie-vă milă de copil. Oamenii stau intubați, oamenii mor, iar Dvs. nu vă pasă?”. Atunci  au început să se împrăștie”, a scris Natali Catanoi

În final, ea îi cheamă pe toți cetățenii să fie responsabili și să stea acasă: Noi nu vă vom putea ajuta daca dumneavoastră nu ne ajutați și nu stați acasă.