CHIȘINĂU, 24 mart – Sputnik. Președintele Igor Dodon a declarat că autoritățile sunt nevoite să treacă la „scenariul doi de acțiune”, întrucât numărul bolnavilor de COVID-19 a depășit 100 de cazuri.
Scenariul presupune măsuri restrictive mai aspre, cum au fost cele dispuse ieri de Comisia Situații Excepționale (CSE), a menționat Igor Dodon după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, convocată în această seară.
„Sperăm că vom trece prin această provocare fără măsuri de restricționare mai dure”, a spus Igor Dodon.
La ora actuală, situația este gestionată bine de autorități, a dat asigurări șeful statului.
Igor Dodon a declarat că până în prezent au fost întocmite 84 de procese verbale pentru contravenții legate de încălcarea carantinei și altor reguli ce se referă la combaterea răspândirii COVID-19.
Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că banii adunați pe conturile speciale deschise de autorități vor fi utilizați și pentru „motivarea financiară” a angajaților din sănătate.
Ea a precizat că încă 16 cazuri de COVID-19 au fost confirmate astăzi, dintr-un total de 104 teste de laborator. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 125 de cazuri.