Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce-i cu Programul Prima Casă când toate merg rău: epidemie, criză social-economică

Serviciul Informare, Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Finanțelor a prezentat informații operative privind implementarea Programului „Prima Casă” în situația în care țara se află în stare de urgență iar majoritatea agenților economici și-au suspendat activitatea.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 mart – Sputnik. De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” și până în prezent, prin intermediul acestuia au fost procurate 4181 de locuințe. 33 dintre acestea au fost cumpărate în ultima săptămână, adică când în Republica Moldova a fost instituită starea de urgență prin decizia Parlamentului.

Ion Chicu a anunțat anularea unor restricții din 23 martie: Care sunt acestea - Video
Ba mai mult, la moment au fost acceptate șase cereri din partea solicitanților și urmează a fi semnate contractele de garanție, iar alte 20 de cereri sunt la etapa de examinare.

Potrivit datelor operative, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2 miliarde 93 de milioane de lei (2.093.648.922,86 lei), iar suma totală a garanțiilor active a depășit un miliar d elei (1.046.824.461,43 lei). Din 4158 de beneficiari, 2936 sunt familii, iar 1245 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani.

De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 595 de persoane beneficiază de compensații de la bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1520 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 304 – în cadrul programului Prima Casă 4.

Parlamentul de la Chișinău a instituit stare de urgență în Republica Moldova
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 59,99 m.p., în timp ce valoarea medie a locuințelor procurate este de 593,16 mii lei. Din numărul total de locuințe procurate prin intermediul Programului, 3917 locuințe sunt în zonele urbane, iar 264 în zonele rurale. Dintre acestea, 3854 de locuințe procurate sunt apartamente, iar 327 - case de locuit individuale.

Serviciul Informare, Comunicare cu Mass-Media şi Reprezentare al Ministerului Finanțelor amintește că beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Pentru mai multe detalii, ci interesați sunt rugați să acceseze pagina oficială a Programului – www.primacasa.gov.md sau să apeleze la infoline: 022 22 60 65; 022 22 60 53.