Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Socialistul Vlad Batrîncea, despre partajarea ministerelor în urma negocierilor cu PDM

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova au făcut declarații după prima rundă de discuții cu exponenții Partidului Democrat în vederea creării unei coaliții parlamentare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 mar – Sputnik. Crearea unei coaliții între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat va avea la bază cel de-al doilea acord semnat de PSRM și blocul ACUM în septembrie 2019.

Diacov, despre negocierile cu PSRM: Vrem garanții că nu vom devia de la cursul european>>>

Declarația a fost făcută de șeful fracțiunii PRSM, Vlad Batrîncea, după prima rundă de discuții cu democrații în vederea formării unei majorități parlamentare.

„Acest acord este unul consistent care reflectă practic toate necesitățile de moment ale Republicii Moldova și care reprezintă toți cetățenii țării”, a declarat Batrîncea.

Acesta mai spune că în cazul în care va fi semnat, acordul va conține în mare parte prevederile de atunci. Astfel, nu vede nicio problemă, dacă și cei din ACUM vor susține acest acord.

Adevărul gol-goluț: De ce PSRM are nevoie de PDM și PDM de PSRM – Nimic indecent

Referitor la partajarea funcțiilor și ministerelor, Batrîncea spune că „democrații sunt gata să-și asume gestionarea unor direcții din cadrul Guvernului, cum ar fi economia sau externele”.

Cât privește un eventual program al Guvernului, acesta se va axa în mare parte pe dezvoltarea economică durabilă și pe realizarea tuturor programelor sociale inițiate.

La capitolul politică externă, socialistul a făcut din nou trimitere la acordul semnat la crearea coaliției dintre PSRM și ACUM. Potrivit lui Batrîncea, socialiștii vor susține angajamentul asumat de democrați de a continua parcursul european al țării.

PSRM și PDM: Formează sau nu o nouă majoritate parlamentară - Prima rundă de discuții

„Cei din PD au spus foarte clar că ei sunt o forță proeuropeană, iar noi nu vedem nicio problemă în acest sens. Moldova este o țară europeană și suntem gata să aducem standarde și valori doar în interesul comun al cetățenilor”, a mai spus șeful fracțiunii PSRM.

El a mai adăugat că modelul de politică externă echilibrată le-a fost propus democraților, astfel încât Republica Moldova să-și asume angajamentele față de toți partenerii cu care au fost semnate acorduri. ”Să lucrăm și cu Uniunea Europeană, cu care avem semnat Acordul de Asociere, dar și cu spațiul CSI cu care, la fel avem semnat un acord”, a precizat Batrîncea.

Socialistul a mai adăugat că în cadrul primelor discuții dintre cele două partide, care intenționează să formeze o majoritate parlamentară, s-a vorbit și despre acordul de bună vecinătate cu România și Ucraina.