CHIȘINĂU, 5 mar – Sputnik. Procedura de repatriere a victimelor traficului de ființe umane va fi modificată. O decizie în acest sens a fost luată de Cabinetul de Miniștri în ședința de ieri. În această categorie de persoane sunt incluși și adulții, victime ale traficului de ființe umane, copii neînsoțiți, precum și persoanele aflate în situație de dificultate. Modificările cadrului normativ privind repatrierea acestor persoane se referă în special la includerea unor prevederi noi, care vor spori gradul de protecție socială a categoriilor vizate.
În primul rând va fi facilitată procedura de documentare a copiilor neînsoțiți, identificați peste hotare, prin perfectarea certificatului de naștere național și a dosarului personal.
La reîntoarcerea în Republica Moldova, persoanele repatriate sunt întâmpinate pe teritoriul țării de către angajații centrelor prestatoare de servicii specializate sau ai autorităților administrației publice locale de nivelul întâi. Totodată li se oferă servicii de informare asupra drepturilor deținute.
O altă prevedere importantă ține de acoperirea cheltuielilor de transport cu taxi. Din această categorie de beneficiari fac parte copii de vârstă fragedă, copii cu dizabilități, copii cu nevoi speciale, copii cu comportament deviant, persoane cu dizabilități mintale, locomotorii, etc.
Proiectul Hotărârii Guvernului va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.