Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce spune Vladimir Țurcan despre rușinea prin care a trecut Curtea Constituțională în 2019

Curtea Constituțională mai are mult de muncit pentru a-și restabili imaginea afectată de evenimentele din luna iunie a anului trecut, când și-a anulat propriile decizii. Declarația a fost făcută de președintele Înaltei Curți Vladimir Țurcan în studioul Sputnik Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 mar - Sputnik. Imaginea Curții Constituționale a fost grav afectată de evenimentele din luna iunie a anului trecut, când Înalta Curte și-a anulat deciziile și avizele din perioada 7-9 iunie, prin care declara că termenul Parlamentului ales pe 24 februarie a expirat și că majoritatea PSRM-ACUM se afla în imposibilitate de a forma guvern legitim. 

Procedura de alegere a președintelui ar putea fi din nou schimbată? Răspunsul lui Țurcan
Asta a mărturisit președintele Curții Constituționale Vladimirr Țurcan în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Sputnik Moldova. 

El a precizat că trebuie să fie făcute eforturi pentru a restabili încrederea. Totuși, după ce precedentul complet de judecători al Înaltei Curți și-a dat demisia in corpore, au apărut semnale îmbucurătoare. ”Fluxul sesizărilor s-a majorat. Ne gândim că asta ar fi un semnal de încredere în Curtea Constituțională”, a declarat Vladimir Țurcan.

Președintele Înaltei Curți a vorbit și despre pașii care trebuie să fie întreprinși pentru a restabili pe deplin încrederea în instituția pe care o conduce. 

”Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să conlucrăm cu partenerii noștri - în primul rând cu Comisia de la Veneția. Este nevoie de o transparență maximă a activității Curții, nu întâmplător în 2020 Curtea, în mod public, cu participarea societății civile, autorităților, a prezentat raportul privind activitatea sa în anul 2019. Așa dorim și mai departe să acționăm”, a precizat Țurcan. 

Președintele Curții Constituționale a dat asigurări că, cel puțin pe durata mandatului său, instituția în fruntea căreia se află nu va lua decizii în favoarea unor partide politice în ceea ce privește alegerile parlamentare anticipate sau ordinare.

Nicolae Osmochescu: Cum poate un tânăr de 25 de ani să decidă soarta altor oameni?

”Va fi o decizie pur constituțională, fără influență politică. Pe noi nu ne interesează care este opinia partidului A, B sau C, ce fel de alegeri doresc. Trebuie să stabilim niște reguli clare, și pentru astăzi și pentru viitor, ca să nu fie schimbate regulile de joc. Vom formula soluția strict în conformitate cu Constituția. Noi nu vom permite până la sfârșitul mandatului să fim influențați politic sau să adoptăm decizii cu o culoare politică”, a declarat Vladimir Țurcan.

Amintim că în luna iunie a anului trecut Înalta Curte și-a anulat deciziile și avizele din perioada 7-9 iunie, prin care declara că termenul Parlamentului ales pe 24 februarie a expirat și că majoritatea PSRM-ACUM se afla în imposibilitate de a forma guvern legitim. Ulterior, judecătorii Curții și-au prezentat demisia in corpore.