Sistemul educațional din țara noastră nu prevede în viitorul apropiat anumite modificări. Astfel, rolul principal în educarea financiară a copiilor le revine părinților. Cel puțin de acest lucru sunt convinși specialiștii care afirmă că bazele educației financiare trebuie însușite încă din copilărie pentru ca în viitor copilului să-i fie mai simplu să-și planifice și să-și organizeze lucrurile.
"Stăm prost la capitolul educație financiară, iar tinerii noștri ajung în clasa a 12-a și tot nu cunosc ce înseamnă să-și coordoneze un buget propriu, cum să-și adune banii sau cum să-i gestioneze. Este adevărat că până nu ajungi să câștigi bani, nu vei înțelege valoarea lor (cât de important este să-i economisești și cum să-i planifici). Însă, părinții trebuie să-i ajute pe copii să înțeleagă cât de important este să nu-i risipească pe lucruri inutile, să facă economii și să-i investească în propria dezvoltare", a explicat pentru Sputnik specialistul în dezvoltare personală și ex-președintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova, Doru Curoșu.
Puțini dintre părinți încearcă să le ofere copiilor o educație financiară. Fiind deja elevi, aceștia nu conștientizează care este valoarea banilor, ce înseamnă să facă o alegere responsabilă, cum să economisească banii și care este diferența dintre nevoi și dorințe. Specialiștii susțin că educația financiară este importantă în fiecare familie, iar părinții nu trebuie să evite discuțiile privind situația financiară cu copiii săi.
În acest sens, specialistul în Finanțe și Business, Daniela Secinschii, a prezentat o metodă care ar putea fi utilizată de către părinți pentru a oferi o educație financiară copiilor.
"Cei care au copii de vârstă școlară și în fiecare zi le dau un buget de bani să încerce să le dea toată suma pe o săptămână. Este riscul ca copilul să vină miercuri fără nici un leu. Însă până n-o să treacă prin el această experiență: că a rămas fără bani sau i-au cheltuit pe lucruri inutile nu va înțelege că uneori trebuie de economisit niște bani sau nu va învăța să-i adune pentru aș procura ceva", a menționat Daniela Secinschii.
De menționat că Republica Moldova se află pe ultimele locuri la alfabetizare financiară din Europa. Doar 18% dintre moldoveni au un minim bagaj de cunoștințe financiare.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.