Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

PDM și PSRM, în ședință la Parlament: Vezi ce se întâmplă - Video

Conducerea de vârf a țării s-a întâlnit în această seară cu reprezentanții a două formațiuni politice - detalii de la întrevedere.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 feb – Sputnik. Reprezentanții Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat s-au întâlnit în această seară în cadrul unei ședințe la care a participat și președintele Igor Dodon, președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, dar și prim-ministrul Ion Chicu.

Într-un comunicat de presă emis de Parlamentul Republicii Moldova este precizat că în cadrul ședinței s-a discutat în special despre activitatea parlamentară și guvernamentală pentru perioada următoare.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, șeful statului vorbește despre sprijinul democraților și socialiștilor pentru activitatea actualului Executiv. Mai mult, „fracțiunea PDM a propus realizarea în comun de către Guvern și Parlament a unui plan de dezvoltare a țării pe următorii ani, care să conțină măsuri concrete pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor”, notează Igor Dodon.

În context, președinții celor două partide au precizat care sunt așteptările pe care le au de la echipa guvernamentală. Periodic, urmează să fie evaluată activitatea acesteia.

Liderul democrat Pavel Filip a insistat ca Guvernul, dar și majoritatea parlamentară să acționeze exclusiv pentru soluționarea problemelor cetățenilor Republicii Moldova, „departe de orice false dezbateri geopolitice, să urmeze direcția de dezvoltare europeană, inclusiv în ceea ce privește întărirea statului de drept și eradicarea corupției, urmărind obiectivul de modernizare și integrare europeană a Republicii Moldova”.

Alianță între PDM și PPDA? Ce spun reprezentanții acestor partide

Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, liderii PSRM și PDM au cerut o adaptare a agendei guvernamentale la angajamentele pe care cele două partide și le-au asumat în fața cetățenilor.

În cadrul întrevederii, șeful statului i-a cerut Guvernului să urgenteze implementarea proiectelor sociale, astfel încât cetățenii să se poată bucura din acest an de noi drumuri bune, de iluminarea localităților, dar și de alte proiecte aflate în derulare.

Prim-ministrul Ion Chicu a oferit informații la capitolul infrastructură rutieră, iluminarea satelor, sporirea siguranței cetățenilor, creșterea numărului de locuri de muncă, creșterea veniturilor la bugetul de stat, reformarea și modernizarea instituțiilor, dar și multe proiecte ce țin de îmbunătățirea vieții cetățenilor, inclusiv prin creșterea treptată a veniturilor.