Astfel, Guvernul propune anularea legii în baza căruia a fost eliberat din închisoare înainte de termen fostul premier Vlad Filat.
Proiectul ce prevede suspendarea aplicării de către instanţele de judecată a reducerii pedepsei condamnatului deţinut în condiţii precare de detenţie a fost prezentat în ședința Guvernului din 12 februarie de ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.
Pedeapsa penală este fixată de judecător astfel, încât „să-l resocializeze” pe condamnat, a subliniat, între altele, Fadei Naghacevshi.
Ministrul a spus că dorește „să-i liniștească” pe deținuții care au depus cereri de eliberare înainte de termen și a precizat că toate demersurile acestora vor fi examinate.
Fadei Nagacevschi a mai declarat că ministerul pe care-l conduce are nevoie de timp pentru a analiza efectele produse de legea în vigoare acum. De asemenea, Guvernul s-a angajat să elaboreze un proiect de lege privind perfecţionarea mecanismului compensator, pe care-l va remite Parlamentului până la 1 septembrie 2020.