CHIȘINĂU, 5 feb – Sputnik. Prim-ministrul Ion Chicu și șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) la Chișinău, Rubén Atoyan, au susținut miercuri, 5 februarie, un briefing comun prilejuit de încheierea programului FMI în Republica Moldova.
Acordul în vigoare va expira în luna martie curent, părțile urmând să negocieze un nou program.
Republica Moldova este una dintre puținele țări care a reușit să realizeze un program cu Fondul Monetar Internațional (FMI) „de la început până la capăt cu succes, deși provocări au fost foarte multe”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.
O condiție dificilă a programului a fost, de exemplu, stabilizarea sectorului bancar, a menționat premierul.
La rândul său, Rubén Atoyan a confirmat că programul a fost realizat cu succes. Șeful Misiunii FMI a menționat acest fapt și într-o ședință cu participarea unor membri ai Guvernului ce a precedat briefingul. El a apreciat că „echipa Guvernului a demonstrat deschidere și hotărâre în implementarea reformelor necesare”.
Răspunzând unei întrebări, premierul Ion Chicu a declarat la briefing că „ține la programul cu FMI în mod special” datorită suportului oferit de acest organism financiar în procesul reformelor. Șeful Guvernului a spus că nu banii pe care-i poate acorda Fondul Monetar Internațional (FMI) Republicii Moldova ar fi prioritatea acestui parteneriat.
Părțile au făcut un schimb de opinii referitor la consolidarea sistemului bancar din Republica Moldova și la sistemul de pensii, reconfirmându-și intenția de a formula abordări comune în aceste chestiuni.
În ședință s-a mai discutat despre necesitatea îmbunătățirii mediului de afaceri și facilitarea atragerii investițiilor, continuarea reformelor în educație, sănătate, creșterea nivelului de viață, reducerea migrației și îmbunătățirea tendințelor demografice.