CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. Furturi din automobile, jafuri și furturi din terminale: acestea sunt faptele a doi tineri, un minor de 17 ani și unul de 25 de ani, originari din Chișinău și Camenca. Ei au fost reținuți pentru 30 de zile de către polițiștii din sectorul Botanica al Capitalei, fiind cercetați pentru săvârșirea a peste 30 de infracțiuni în raza municipiului, în timp de un an de zile.
Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost implicați în trei cazuri de furturi din terminale. În cadrul acțiunilor procesual-penale, ei și-au recunoscut vinovăția.
Anterior, cei doi au mai fost judecați pentru infracțiuni similare.
Bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 12 ani. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele cât și complicitatea acestora și a altor persoane la comiterea infracțiunilor în raza municipiului Chișinău.