Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Reduceri de iarnă: Adevărul despre prețurile din centrele comerciale

Unele produse ne atrag cu prețuri mai mici cu 20, 50 sau chiar 80 de procente. În acest sens, responsabilii din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor vin cu câteva recomandări pentru consumatori.
Sputnik
Reduceri de iarnă: Adevărul despre prețurile din centrele comerciale

Moldovenii au făcut tot mai des acest lucru în 2019: Explicația specialiștilor
Unele centre comerciale din Capitală au dat deja start promoțiilor, iar cumpărătorii sunt ușor ademeniți cu reduceri. Mulți agenți economici oferă reduceri fabuloase la stocurile de haine pentru sezonul de iarnă sau la alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.

În acest context, inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei atenţionează consumatorii că unele promoţii expuse pe vitrinele magazinelor pot fi eventuale "capcane" pentru cetățeni.

"Unii agenți economici încearcă să-și epuizeze stocul produselor care nu s-au vândut în perioada sărbătorilor de iarnă. Aceștia ademenesc consumatorii cu reduceri, dar de fapt, prețurile rămân același sau chiar pot fi mai mari decât au fost inițial", a declarat pentru Sputnik reprezentantul APCSP, Nicolae Olărașu.

Totuși, Olărașu afirmă că aceste situații neplăcute pot fi evitate, dacă consumatorul va solicita de la comerciant toată informația despre produsul care îl interesează, va fi precaut la prețurile indicate în cadrul ofertelor prin realizarea unui calcul privind raportul preţ-calitate și va solicita bonul de casă, care va servi drept dovadă a achiziționării produsului, ulterior, în cazul unei eventuale reclamații. 

"Oamenii trebuie să fie prudenți atunci când procură produse la reducere, să se informeze despre caracteristicile lor și să-i întrebe pe administratorii magazinelor care a fost prețul anterior, dacă acesta nu este afișat. De asemenea, să analizeze calitatea produsului, pentru a se convinge că acesta n-are niciun defect. Comercianții adeseori fac reduceri la produsele cu defecte. Totodată, este important ca toți consumatorii să păstreze bonul de plată", a precizat Olărașu.

De menționat că perioada reducerilor de iarnă va dura până la sfârșitul lunii februarie.