BUCUREȘTI, 25 dec – Sputnik. Avocatul președintelui SUA, Donald Trump, Rudy Giuliani, a declarat într-un interviu oferit revistei New York că miliardarul George Soros se afla în spatele numirii a patru ambasadori SUA în Ucraina, inclusive a Marie Yovanovitch.
“El (Soros n.r.) a numit pe toți cei ambasadori de acolo. Tot el angajează agenți FBI”, a declarat Giuliani.
Totodată, el a adăgat că Soros o „controlează” pe Yovanovitch. Giuliani consideră că presa îndeplinește comenzile miliardarului, relatând povești false despre el.
Mai devreme, camera reprezentanților a înaintat impeachment lui Trump în două articole – depășirea atribuțiilor și obstrucționarea congresului. Președintele este suspectat că în scopuri personale ar fi presa conducerea Ucraină să demareze o investigație pe numele lui Hunter Biden, care lucrează în compania energetică Burisma. Tatăl acestuia, Joe Biden, este unul din candidații Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2020.
Giuliani, potrivit democraților, a jucat un rol principal în aceste evenimente, fapt pentru care ar urma să fie audiat de congresmani.
În afară de aceasta, avocatul figurează în câteva anchete. Astfel, potrivit ziarului New York Times și sursele lui, procuratura federală din Manhattan demarează o investigație pe numele lui Giuliani în legătură cu încălcarea legislației cu privire la lobby. Potrivit ziarului, dosarul vizează activitatea lui Giuliani în Ucraina. În special, potrivit surselor publicației, anchetatorii investighează tenativele avocatului lui Trump de a obține demiterea ambasadorului SUA din Ucraina, Marie Yovanovitch. În afară de aceasta, Giuliani figurează și într-un dosar pe numele lui Lev Parnas și Igor Fruman, acuzați de încălcarea legislației cu privire la finanțarea campaniilor electorale.