CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik. Centrul Național Anticorupție anunță că a fost reținut în flagrant un șef din cadrul Poliției de Frontieră, bănuit că ar fi pretins 12.000 de euro de la câțiva cetăţeni pentru a le soluţiona dosarele legate de furtul unor automobile din România.
Omul legii le-ar fi spus că are influență asupra unor procurori și că ar putea i-ar putea determina să închidă ochii la aceste ilegalități reclamate de instituțiile de drept din România. În schimbul acestui favor, polițistul de frontieră ar fi cerut 12.000 de euro în două tranșe.
Unul dintre cetățeni l-a denunțat însă la Centrul Național Anticorupție, iar transmiterea banilor a fost făcută sub controlul anchetatorilor.
Poliţistul a fost reținut în flagrant și escortat la sediul CNA, unde a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.
În acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru trafic de influenţă, iar omul legii riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 200 de mii de lei.
De la începutul anului, peste 40 de poliţişti au fost cercetaţi penal, fiind suspectați de corupție - cu 57 la sută mai mulți decât în perioada similară a anului 2018.