Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Politica bugetar-fiscală și vamală a fost adoptată de Parlament în lectura finală

Parlamentul a adoptat, în ședința de astăzi, politica bugetar-fiscală și vamală a Republicii Moldova, în lectura finală.
Sputnik

Ministrul Apărării, chemat în plen la audieri: Ce decizie a luat Parlamentul
CHIȘINĂU, 19 dec - Sputnik. Proiectul prevede modificarea mai multor acte legislative pentru ajustarea cadrului legal în vederea consolidării capacităților statului la colectarea veniturilor bugetare și eficientizării administrării fiscale și vamale. S-a urmărit asigurarea unor reguli clare de impozitare, favorabile unui mediu investițional atractiv, precum și stimularea unor procese economice întru dezvoltarea țării.

Proiectul a fost elaborat în baza propunerilor din partea societății civile, inclusiv mediul de afaceri, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, altor instituții.

Proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale conține următoarele măsuri:

  • permiterea spre deducere a oricăror plăți efectuate salariaților sau în folosul acestora, din care au fost reținute impozite salariale;
  • permiterea spre deducere a datoriilor în valoarea de până la 1000 de lei al căror termen de scadența a expirat de 3 ani;
  • aplicarea facilităților acordate salariaților pentru hrana și transport organizat și asupra zilierilor;
  • diminuarea impozitului aplicat donațiilor de la 12% (includerea în venitul donatorului) la 6% (reținerea finală). Modificarea tratamentului fiscal pentru bunurile donate prin includerea normei de majorare a veniturilor în cazul efectuării donației de agenții economici;
  • substituirea bazei impozabile aferente regimului agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IVAO) din venitul operațional în venituri totale, cu excluderea unor categorii de venituri (subvenții, dobânzi, etc);
  • modificarea termenului de achitare a TVA pentru serviciile importate la data de 25 a lunii următoare celei de efectuare a importului sau de achitare;
  • modificarea termenului de achitare a accizelor cu stabilirea termenului de 25 a lunii următoare celei în care a fost scoasă marfa accizată din antrepozit;
  • unificarea termenului de declarare și achitare a impozitului pe bunuri imobiliare fiind stabilită data de 25 septembrie;
  • anularea obligației de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale;
  • aplicarea scutirii de TVA fără drept de deducere, la plasarea în regim de perfecționare activă a mărfurilor supuse accizelor, produselor zootehnice (carne), etc.;
  • extinderea cu un an a scutirii de impozitul pe venit a dobânzilor bancare a persoanelor fizice;
Chicu a participat la reuniunea membrilor EBA și AmCham Moldova
  • scutirea de TVA fără drept de deducere la importul și/sau achiziția a materiei prime, articole utilizate la producerea tractoarelor și tehnicii agricole;
  • scutirea de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a mărfurilor exportate prin trimiteri poștale a căror valoare nu depășesc 1 000 euro;
  • abrogarea normei de limitare a deducerii în sumă de 200 000 lei pentru autoturismele procurate de agenții economici care nu sunt utilizate în procesul de producție și prestare a serviciilor;
  • extinderea dreptului de aplicare a regimului de deducere a amortizării în scopuri fiscale pentru activele imobilizate;
  • extinderea aplicării progresive a taxei la valoarea autoturismelor importate;
  • aplicarea taxării inverse pentru livrările de bunuri a agenților economici insolvabili;
  • aplicarea, treptată, a TVA pentru serviciile electronice prestate de agenții economici nerezidenți către populație și crearea unui cadrul legal de achitare a impozitelor și taxelor;
  • perfecționarea taxei pentru apă prin stabilirea obligației de achitare a taxei respective pentru subiecții care vor îmbutelia apa.
  • Deputații au susținut documentul cu 60 de voturi. Parlamentarii vor reveni, în anul 2020, la examinarea situației privind cota TVA, în special aplicat la producția agroindustrială, pentru a soluționa conceptual problema anumitor discrepanțe în acest sens, dar, totodată, fără a distorsiona sistemul fiscal al țării.