CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnik. La o lună de când a fost numit în funcția de prim-ministru, Ion Chicu a punctat zece cele mai importante realizări ale Guvernului în această perioadă.
Pentru că în rândul cetățenilor încă există frica de a rămâne fără gaze de la 1 ianuarie anul viitor, premierul a ținut să amintească de cei 50 de milioane de dolari de la BERD pentru procurarea rezervelor de gaze naturale pentru întreaga țară, în caz de necesitate.
„Cei care anunțau apocalipsa din ianuarie nu tratează cu respect poporul și speculează pe lucruri, pe care nu ar trebui s-o facă”, a subliniat prim-ministrul.
Premierul Ion Chicu: Tranzitul gazelor rusești prin Ucraina, ca și decis>>>
Totodată, șeful Executivului a pomenit de problema transportatorilor și a menționat că un Plan de Acțiuni în acest sens va fi publicat în zilele următoare.
„Condițiile Guvernului sunt firești. Odată cu costul călătoriei trebuie să crească siguranța serviciilor de transport și calitatea lor. Echipa de negociatori condusă de Secretarul de Stat, domnul Postică este bine pregătită și comunică permanent cu reprezentanții transportatorilor”, a precizat Ion Chicu.
Potrivit „raportului” Chicu și miniștrii actualului Executiv au reușit să aprobe Planul de Acțiuni al Guvernului pentru 2020-2023.
Acesta include peste 1000 de acțiuni concrete pentru creșterea economică, o politică externă echilibrată, dar și pentru creșterea investițiilor masive în educație și sănătate.
Planul de acțiuni prevede și creșterea PIB-ului cu circa 110 miliarde de lei până în 2023.
Cu referire la politica externă, premierul a menționat participarea la Summitul GUAM, deblocarea dialogului interguvernamental între Moldova și Ucraina. Totodată, a reiterat importanța întrevederilor cu Ambasadorii statelor partenere, inclusiv Polonia, Italia, Belarus, Lituania, Cehia, Slovacia. Discuții constructive cu reprezentanții Consiliului Europei și Agenției ONU pentru Refugiați.
Ministrul a subliniat și Integrarea europeană ca prioritate a actualului Guvern. În acest context, Chicu a anunțat că „nici 5% din acțiunile asumate de țara noastră în cadrul Acordului de Asociere nu sunt realizate”.
Ion Chicu, față-n față cu Vladimir Zelenski: Despre ce au discutat oficialii>>>
Alte realizări țin de dialogul cu autoritățile publice locale, crearea locurilor de muncă și atragerea investitorilor străini, acțiuni pentru combaterea corupției și de încurajare a Armatei Naționale.