Editorial de Vladimir Evseev,
șeful direcției integrării eurasiatice și dezvoltării Organizației pentru Cooperare de la Shanghai al Institutului statelor CSI, expert militar
Adâncirea contradicțiilor în problema turcă, relațiile cu Rusia și China, ponderea cheltuielilor militare, extinderea Alianței și participarea ei la diverse misiuni, în primul rând, în Afganistan – acestea au fost principalele subiecte ale summitului jubiliar al NATO, desfășurat pe 4 decembrie în Marea Britanie.
Macron și NATO
Declarațiile lui Macron, potrivit cărora Turcia nu poate miza pe susținerea NATO după ce a demarat operațiunea militară “Izvorul Păcii” în Nord-Estul Siriei, împotriva kurzilor sirieni, au provocat reacții și la Ankara. Cu această ocazie Erdogan a cerut “respectarea suveranității Turciei”.
NATO și Turcia
Trebuie să menționăm că în interiorul NATO față de Turcia a existat întotdeauna o atitudine rezervată, condiționată inclusiv de confruntările cu alt stat membru al Alianței – Grecia. Ankara, fără a-și contesta prezența în NATO, a împiedicat uneori acțiunile comune ale statelor membre ale Organizației, cum ar fi în 2003, împotriva lui Saddam Hussein în Irak. Atunci Ankara a interzis coaliției internaționale să utilizeze teritoriul său.
Criza siriană doar a agravat această problemă. Astfel, în 2012 Turcia a evocat necesitatea de a se apăra de rachetele siriene a cerut activarea articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. SUA, Germania și Olanda au fost nevoite să amplaseze în Turcia sistemele de rachetă „Patriot”. În octombrie 2015 acestea au fost retrase din țară (în ciuda insistențelor părții turce de a le păstra).
Acum SUA examinează retragerea din Turcia a 50 de focoase nucleare tactice (care se află la baza aeriană Incirlik), care sunt luate în considerație de Alianță la planificarea strategică a acțiunilor militare. În același timp, americanii nu au fost în stare să împiedice achiziționarea de către Ankara a sistemelor antiaeriene rusești S-400.
Lansând operațiunea „Izvorul Păcii”, Turcia a determinat SUA să-și retragă din Siria trupele – din Manbij și cantonul Kobani, provincia Alep, provincia Rakka și Hasakah. Acest lucru a înrăutățit relațiile Washingtonului cu liderii „Forțelor Siriei Democratice” pro-kurde, care prin intermedierea Rusiei au fost nevoite să accepte cooperarea militară cu Damascul. Desigur, americanii continuă să livreze kurzilor sirieni arme și muniții și să colaboreze cu formațiunile paramilitare ale Forțelor Siriei Democratice în Estul provinciei Dier ez-Zur. Sfera lor de influență în Siria s-a redus considerabil, fapt pentru care se face vinovată, în opinia Washingtonului, partea turcă.
Mai mult decât atât, în ajunul summitului NATO, președintele a șantajat direct conducerea Alianței. Reprezentantul lui în organizație a blocat planul de apărare a statelor baltice și Poloniei, cerând în schimb recunoașterea milițiilor kurde drept organizații teroriste. Totuși, la finalul summitului planul de apărare a regiunii baltice și Poloniei a fost aprobat, subiectul Turciei și kurzilor urmând să fie discutat separat.
Despre cheltuielile militare ale NATO
Discuții aprinse în cadrul summitului jubiliar a provocat problema ponderea cheltuielilor militare.
Donald Trump a subliniat că anume SUA poartă toată povara întreținerii NATO. Dacă în țara lui cheltuielile militare reprezintă 3,4 la sută din PIB, atunci în Germania și Franța – 1,2 la sută. Pe termen mediu, statele membre ale Alianței planifică să ajungă la cele 2 la sută din PIB, însă liderii statelor europene au subliniat că nu pot să-și asume riscurile instabilității interne, îndeosebi în condițiile unei migrații continue a populației din statele din Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Nerespectarea unor angajamente sociale asumate au provocat deja acțiuni de protest în Franța. În paralel, în Europa se poartă discuții despre necesitatea creării unei armate europene.
În cele din urmă, s-a stabilit că în 2020 cheltuielile totale pentru Apărare ale statelor NATO vor fi majorate cu 130 miliarde de dolari și cu 400 miliarde în 2024 (comparativ cu anul 2016). Adică, cheltuielile totale pentru apărare ale membrilor Alianței vor constitui anul viitor peste 1,4 trilioane de dolari.
China, Rusia și controlul asupra înarmărilor
În Europa (îndeosebi în Germania) sunt tratate cu rezervă planurile SUA de desfășurare a rachetelor cu rază medie de acțiune, fapt devenit posibil după denunțarea de către Washington a Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare. În cadrul summitului Trump a promis consultări cu Moscova pentru încheierea unui nou acord în acest domeniu.
În interiorul NATO se accentuează divergențele în legătură cu Rusia. Dacă statele Europei de Est și Centrale, preponderent, au temeri în privința Moscovei și cer noi garanții de asigurare a securității (cele mai îngrijorate sunt țările baltice și Polonia), atunci celelalte state, inclusiv Franța, Germania și Italia, sunt interesate de o diminuare a tensiunilor și de normalizarea relațiilor de parteneriat cu Rusia.
Neașteptată a fost susținerea unei astfel de poziții de către președintele SUA, Donald Trump, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
“Rusia este cel mai mare vecin al NATO și va rămâne. Este important să îmbinăm dialogul cu descurajarea Moscovei”, a specificat secretarul general al alianței.
În premieră în cadrul summitului China a fost definite ca o potențială provocare pentru NATO. Stoltenberg a menționat că ascensiunea Chinei crează atât probleme, cât și noi oportunități.
“China investește activ în noile capabilități militare și are al doilea buget militar ca pondere în lume după SUA. Recent, această țară a procurat noi capabilități militare, inclusiv noi tipuri de arme nucleare. Trebuie să răspunde împreună la toate aceste lucru”, a declarat el.
Ce am mai putea menționa? Desigur, SUA își păstrează controlul asupra NATO. Se dezvoltă procesul de aderare la Alianță a Macedoniei de Nord. De asemenea, statele NATO au aprobat calificarea spațiului cosmic drept cea de-a cincea sferă a activității operațiunilor Alianței și intenționează să-și sporească potențialul tehnologic pentru a face față atacurilor cibernetice și amenințărilor de tip hibrid.