Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Directorul general de la ”Apă-Canal Chişinău” a demisionat

Anunțul a fost plasat pe pagina oficială a întreprinderii. Valeriu Meșca şi-a prezentat demisia din proprie iniţiativă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Directorul general al SA ”Apă-Canal Chişinău”, Valeriu Meşca, a demisionat. Anunțul a fost plasat pe pagina oficială a întreprinderii. Potrivit acestuia, Meșca şi-a prezentat demisia din proprie iniţiativă.

Valeriu Meşca a fost numit în funcția de director general al SA ”Apă-Canal Chişinău” în luna mai, anul 2018. Până a fi numit administrator la ”Apă-Canal Chișinău”, timp de doi ani, Meșca a deținut funcția de director general în SRL „GalaPac”.

Procuratura: Stația de epurare din Chișinău a adus prejudicii de milioane mediului

La începutul lunii octombrie, pe pagina de Facebook a întreprinderii se anunța că directorul general al ”Apă-Canal Chişinău”, Valeriu Meșca, șeful Stației de Epurare, Alexandru Vișnevschi, șeful Unității de Implementare a Proiectelor, Natalia Lipca, dar și alți specialiști ai întreprinderii ar fi demisionat. Mesajul a fost șters însă la puțin timp după ce a fost publicat. Purtătorul de cuvânt al întreprinderii a declarat atunci pentru agenție că informația plasată în postare ar fi falsă, fără a preciza cum a apărut acest mesaj pe pagina oficială de Facebook a SA ”Apă-Canal Chişinău”.

În octombrie, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pentru faptele de poluare a apei și a aerului în municipiul Chișinău, precum și gestionarea necorespunzătoare a resurselor financiare, soldând cu daune de 70 de milioane de lei.

Procurorii au scos la iveală că poluarea aerului din municipiul Chișinău și apei râului Bâc se datorează faptului că nu a fost respectat procesul tehnologic la Stația de epurare a municipiului Chișinău, aflată în gestiunea SA  ”Apă-Canal Chişinău”. Potrivit procurorilor, prejudiciile cauzate mediului înconjurător în rezultatul încălcării legislației constituie 39.616.661,54 de lei. Conform informațiilor oferite de Procuratura generală, aceste prejudicii se adaugă la cele cauzate de factorii de decizie ai SA ,,Apă-Canal Chișinău”, care se datorează infracțiunii de abuz în serviciu admise de către aceștia. Procurorii au depistat neconformități incompatibile cu legea privind gestiunea mijloacelor financiare, investite pentru întreținerea procesului tehnologic de tratare a apelor uzate. Aici prejudiciul se cifrează la suma de 30.365.000 de lei.

Conducerea întreprinderi este numită în cadrul Adunării generale a acţionarilor a SA ”Apă-Canal Chişinău”.