Uniunea Europeană visează de mai multă vreme la propria armată. În noiembrie 2016, Comisia Europeană a propus un proiect de înființare a unui fond de apărare de mai multe miliarde de euro (European Defence Fund), care presupune majorarea cheltuielilor pentru asigurarea securității cibernetice, investiții în construcția navelor militare, cercetare în domeniul dronelor. Pe 18 aprilie a acestui an, Parlamentul European a oferit o autorizație temporară pentru crearea acestuia. Fondul va beneficia de mijloace în valoare de 13 miliarde de euro în perioada 2021 – 2027.
Reacția Washingtonului nu s-a lăsat așteptată. Adjunctul secretarului pentru Apărare al SUA, Ellen Lord, a expediat o scrisoare furioasă în adresa Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, în care declară că dezvoltarea Apărării europene “duce la o dublare și irosire a resurselor pentru domeniul apărării și o concurență inutilă între NATO și UE”. În maniera lor caracteristică, SUA cer aliaților să renunțe la cerințele legate de proprietate intelectuală europeană pentru producția militară și să lipsească statele europene de dreptul la veto pentru achizițiile de arme non-europene. În caz contrar, Washingtonul amenință cu sancțiuni.
UE nu se arată dispusă să cedeze. În prezent, numărul proiectelor realizate în domeniul apărării a crescut până la 47. Pe 12 noiembrie Consiliul UE a aprobat alte 13 proiecte noi, cele mai importante dintre care sunt decizia de înființare a unui sistem european antiaerian și antirachetă cu componente spațiale (TWISTER). Acesta reprezintă o alternativă la sistemele de apărare antirachetă ale SUA, amplasate în România și Polonia.
În prima etapă, din TWISTER vor face parte Franța, Italia, Spania, Olanda și Finlanda. Totodată în afara sistemului european de apărare antirachetă se pomenesc Polonia și Letonia, care preferă sistemul american Patriot, pe care își propune să-l procure și Ucraina, care nu face parte din NATO.
Noua Europă împotriva celei Vechi
Din anul 2014 NATO își sporește prezența cu trupe în Europa de Est. În ultimii doi ani numărul militarilor la frontierele vestice ale Rusiei a crescut de 1,6 ori, de la 25 până la 40 de mii de oameni și continuă să crească. În 2018 a fost aprobată o strategie suplimentară cu denumirea de “4 la 30”. Potrivit acesteia, către anul 2020 ar urma să fie create 30 de batalioane motorizate, 30 de escadrilii aeriene și să fie oferite 30 de nave militare, gata spre utilizare în decurs de 30 de zile. Potrivit experților, din nucleul dur vor face parte 50 de mii de militari. Sub pretextul exercițiilor militare în statele baltice este creată o infrastructură militară permanentă a SUA. În special, acum în Lituania se desfășoară exercițiile militare “Lupul de Fier”, la care participă peste 4 mii de militari din Marea Britanie, Germania, Polonia, SUA și Estonia. Pentru anul 2020 sunt planificate cele mai mari exerciții militare Defender Europe 2020, la care vor participa peste 40 de mii de militari și se vor desfășura în 10 state europene, inclusiv în Germania, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia. Acest lucru deja a provocat revolta Republicii Belarus, care întrevede aici o amenințare pentru securitatea ei națională.
Planurile de război împotriva Rusiei sunt expuse de SUA cu o frecvență de invidiat. Reprezentantul Fundației Jamestown (SUA) doctorul Richard Hooker a relatat recent despre planurile de acaparare a Kaliningradului, iar publicația americană Foreign Policy anunță că Washingtonul „se va apăra de Rusia și China” cu ajutorul unei escaladări orizontale, adică va ataca contingentul rusesc din Siria sau baza militară chineză din Djibouti.
Membrii NATO din Europa de Vest înțeleg foarte bine pericolul pe care îl aduce o escaladare a confruntării militare cu Rusia. Denunțarea de către SUA a INF și respingerea moratoriului asupra amplasării rachetelor cu raza medie și scurtă de acțiune în Europa amenință cu transformarea UE într-un teatru de război. Potrivit ministrului Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, “odată ce SUA au trecut deja la construcția rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune cu bazare terestră, noi, așa cum a avertizat președintele Putin, vom acționa simetric”. În același timp, Moscova nu va amplasa acest tip de rachete acolo unde vor lipsi cele americane. Adică, statele UE mai au șansa să-și revadă propria politică.
Marele premiu pentru “proclamarea independenței Europei” aparține deja președintelui Franței, Emmanuel Macron. Liderul francez a înaintat un șir de teze, declarând că crede într-o Europă de la Lisabona până la Vladivostok, a menționat că sistemul capitalist și-a ieșit din minți, iar NATO se află într-o “moarte cerebrală”. În opinia lui, “dacă ne dorim o pace în Europa, să restabilim autonomia strategică a Europei, trebuie să ne schimbăm poziția față de Rusia”. Astfel de afirmații deja au provocat o adevărată isterie la Varșovia.
Poziția Germaniei nu este una clară. Pe de o parte, Angela Merkel a exprimat ideea că „a venit timpul ca europenii să-și ia destinul în mâini”. Pe de altă parte, Berlinul este dispus să găzduiască Cartierul General al NATO, care ar urma să fie amplasat în 2021, pentru coordonarea acțiunilor alianței pe flancul de Est.
Divizarea statelor din Vest și așa numiții noii europeni a devenit vizibilă după extinderea UE și NATO. Statele est-europene și baltice, care s-au orientat spre Washington, participă cu entuziasm la proiectele americane de aprofundare a divergențelor cu Rusia, în timp ce fondatorii UE își manifestă o poziție mai moderată. Uniți pentru un scurt timp într-o poziție antirusească după lovitura de stat din Ucraina, acum membrii NATO se mișcă din nou în direcții diferite.
Potrivit președintelui Consiliul European, care își părăsește fotoliul, Donald Tusk, “am fost nevoit să amintesc săptămânal public altor lideri ai Uniunii Europene că Rusia nu este partenerul nostru strategic, ci problema noastră strategică”.
Desigur, divergențele existențe în cadrul UE nu transformă “veche Europă” într-un aliat al Rusiei și nici chiar într-o forță neutră. Așa cum consideră același Macron, Europa trebuie să se apere și de SUA, și de Rusia. Adică, toată această dispută nu este decât o împărțire a turtei militare și o tentativă de a se proteja de o eventuală amenințare pe propriul lor teritoriu.
Cine are nevoie de NATO?
Altceva este mai important. Deja acum de sub structura monolit a NATO răsar contururile unui noi sistem european de securitate. Două sisteme de apărare antirachetă reprezintă doar primele rândunici. Pe fundalul unor neînțelegeri cu unii aliați, Washingtonul a purces la formarea unor alianțe militare separate, care îi sunt deplin loiale, ocolind Bruxellesul. Un exemplu ar fi participarea recentă a Ungariei, Croației, Slovaciei și Sloveniei la comandamentul regional al forțelor de operațiuni speciale, la care în viitor s-ar putea alătura și statele care nu fac parte din Alianța Atlanticului de Nord. Este vorba de Ucraina, Georgia și Moldova.
E puțin probabil ca statele din Europa de Est să refuze o cooperare cu Washingtonul. Pe fundalul nemulțumirilor Germaniei legate de amplasarea a unui contingent de 35 mii de militari și a forțelor nucleare pe teritoriul ei și nedorința Berlinului de a-și majora cheltuielile, SUA amenință cu introducerea trupelor în Polonia. În același timp, Lituania, Letonia și Estonia cer cu insistență o prezență militară americană permanentă și sunt gata să plătească pentru amplasarea bazelor SUA.
Proiectele separate de apărare ale Europei, mai devreme sau mai târziu, vor pune sub semnul întrebării viitorul Alianței Atlanticului de Nord. Donald Trump le cere de mai mult timp aliaților să înceteze „să-și facă de cap” și să contribuie la finanțarea NATO. Europenii nu ard de dorință să finanțeze industria militară americană. Mai mult decât atât, dezvoltarea propriei infrastructuri militare va diminua pericolele militare pentru Europa, pe care nimeni nici nu are de gând s-o atace.
E foarte probabil că anume politica de apărare independentă a Europei va contribui la diminuarea tensiunilor și reluarea unui dialog cu Rusia în viitor.