Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Slusari: Am primit drept în frunte cu aceeaşi greblă numită concurs

Declarațiile făcute de Alexandru Slusari la tribuna Parlamentului. El a ținut un discurs înflăcărat în susținerea Guvernului Maia Sandu. Totuși, cu votul a 63 de deputați, Guvernul a picat.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 nov - Sputnik. Membrul Fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr Alexandru Slusari a ieșit la tribuna Parlamentului și a ținut un discurs înflăcărat în susținerea Guvernului Maia Sandu. Acesta a declarat, evident, că fracțiunea din care face parte nu va susține moțiunea de cenzură înaintată de socialiști. Acesta a susținut că deputații nu au acces în Parlament pentru a ”da foc la casă, dar pentru a o salva”.

”La ce bun am pornit procesul dezoligarhizării? Am pierdut timp valoros. Am primit drept în frunte cu aceeaşi greblă numită concurs. Şi Guvernul s-a trezit. Până la urmă contează conţinutul, nu forma. De ce nu se acceptă conţinutul? Atunci când preşedintele propune candidaturile, este normal, iar când premierul vrea să propună e doamne fereşte”, a precizat Slusari. 

Slusari a precizat că orice reformă nu poate avea un efect scontat dacă nu vom avea o justiție independentă.

”I-am spus lui Igor Dodon că a venit momentul adevărului. Poate el crede că în urma moțiunii de cenzură își va pune mantia de tătucă al țării. Votând azi moțiunea de cenzură voi arătaţi nu doar că ve temeţi de justiţia independentă, dar asiguraţi revenirea lui Plahotniuc”, a declarat Slusari. 

El a mai precizat că Guvernul condus de Maia Sandu a adus o nouă realitate politică în țară, iar acest lucru îi nemulțumește pe cei cărora le este frică de o justiție corectă.

PDM va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu

”La 8 iunie a început o nouă realitate politică. A început cu proiectul de capturare a statului, pe care domnul Năstase l-a scris încă în 2013. Regret enorm că atunci nu am reușit să mergem fără mănuşi albe în vederea curăţirii sistemului justiţiei. Am decis să fim mai catolici ca Papa de la Roma”, a spus Alexandru Slusari.  

Pentru ca moțiunea să treacă este nevoie de cel puțin 51 de voturi. Autorii moțiunii, care sunt parteneri de coaliție cu cei de la PAS și PPDA, au 36 de mandate.

Amintim că marți, pe 12 noiembrie, cu votul a 63 de deputați, parlamentul de la Chișinău a demis Guvernul condus de Maia Sandu. Moțiunea de cenzură depusă de fracțiunea PSRM a fost susținută de socialiști și democrați.