Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Maia Sandu spune cine vor fi candidații pentru funcția de procuror general al țării

Premierul Maia Sandu a vorbit despre profilul candidaturilor pentru funcția de procuror general al țării pe care le va înainta CSP.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 nov – Sputnik. Premierul Maia Sandu susține că până la sfârșitul acestui an va fi numit un nou procuror general al Republicii Moldova. Șeful Guvernul a anunțat în cadrul unei emisiuni la un post local de la Chișinău că va numi candidaturile la funcția de procuror general după ce va face o evaluare detaliată a celor două candidaturi.

Numirea unui procuror general în baza noii legi întârzie

Guvernul de la Chișinău și-a asumat, în ajun, responsabilitatea în fața Parlamentului. Executivul a modificat Legea cu privire la Procuratură, schimbând mecanismul de numire a procurorului general al țării. Potrivit acestor schimbări, premierul va propune Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) doi candidați pentru funcția de procuror general. CSP urmează să selecteze un candidat pe care să-l prezinte președintelui țării spre desemnarea.

Sandu a anunțat că va examina minuțios candidaturile pe care le va înainta CSP, astfel ca să nu apară nicio suspiciune în privința integrității și profesionalismului acestora.

”Suficient timp ca să am certitudinea că oamenii propuși în această listă nu au probleme. Cu o examinare minuțioasă a problemei integrității și ținând cont de evaluările pe partea profesională”, a declarat premierul.

Până la sfârșitul anului, Sandu speră că va fi numit un nou procuror general al țării.  

”Este o responsabilitate enormă și voi încerca să folosesc toate instrumentele disponibile pentru ca această listă să fie cu oameni pregătiți în care să avem încredere că vor fi independenți de politic, onești, buni manageri. Nu este o sarcină ușoară, dar asta este sarcina pe care ne-am asumat-o”, a spus premierul.

Maia Sandu susține că nu a discutat până la această oră nicio candidatură concretă care urmează să fie propusă CSP pentru desemnarea în funcția de procuror general.

”Nu am discutat despre candidaturi. Am fost ocupați cu identificarea acestei soluții ( modificarea mecanismului de numire a procurorului general –n.r.)”, a declarat Sandu.

Guvernul Sandu, pe muchie de cuțit  

Potrivit Constituției Republicii Moldova, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.

Regulamentul Parlamentului prevede că angajarea răspunderii politice în faţa Parlamentului se declară prin hotărâre a Guvernului, care se prezintă în aceeaşi zi Parlamentului, cu anexarea textului programului, al declaraţiei de politică generală sau al proiectului de lege. Preşedintele Parlamentului dispune de îndată distribuirea hotărârii şi a materialelor adiţionale deputaţilor.

PSRM: ministrul Stamate trebuie să demisioneze: S-a întrecut orice limită

Dacă, în decursul a 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului sau dacă moţiunea de cenzură depusă este respinsă, programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate şi devin executorii pentru Guvern. Legile adoptate ca rezultat al angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului intră în vigoare la data publicării.

Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declaraţiei de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată.

Partenerii de coaliție, împotriva schimbării mecanismului de numire a procurorului

În opinia PSRM, care are în Parlament 36 de mandate, susține că modificările propuse  ”înseamnă ca viitorul conducător al Procuraturii Generale ar urma să fie desemnat de șeful unui partid politic, în funcție de opțiunile sale personale sau politice”.

”O astfel de inițiativă de subordonare politică a Procuraturii Generale este inacceptabilă într-o țară în care se fac eforturi intense pentru reformarea justiției”, se spune în declarația PSRM.

Potrivit socialiștilor, inițiativa liderului PAS încalcă flagrant acordul semnat de ACUM cu PSRM, unde era menționat clar că în cadrul reformei justiției se va desfășura selectarea procurorului general prin concurs, de către o comisie, nu de către un politician.

”Nici o altă discuție nu a existat între semnatarii acordului de a fi modificată această prevedere”, susțin socialiștii.

Moldova va avea un nou Procuror General

Fracțiunea PSRM i-a cerut ministrului Justiției, Olesea Stamate, să demisioneze. Socialiștii i-a solicitat Blocului ACUM să desemneze un alt candidat pentru funcția de ministru al Justiției.

Solicitarea vine după ce ministrul Justiției a declarat, în dimineața zilei de 6 noiembrie, că nu va aproba lista candidaților preselectați pentru funcția de procuror general al țării. Potrivit socialiștilor, Stamate a fost supusă unor presiuni politice ca să ia această decizie.

Ministrul Justiției, Olesea Stamate, a anunțat, pe 6 noiembrie, că nu aprobă lista cu cei patru candidați la funcția de procuror general, selectați de Comisia creată de Ministerul Justiției în urma unui concurs și care urma să fie transmisă Consiliului Superior al Procurorilor. Stamate a afirmat că unul din cei șase membri ai comisiei ar fi trucat rezultatele prin oferirea unui punctaj vădit diferențiat pentru cei 16 candidați care au participat la concurs.

Igor Dodon, Guvernul trebuie să-și retragă acest proiect de lege

Președintele țării, Igor Dodon, cel care va trebui să numească procurorul general prin decret prezidențial, i-a recomandat premierului Maia Sandu să-și retragă proiectul de lege cu privire la Procuratură prin care și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului.

Șeful statului le-a propus partenerilor din coaliția de guvernare - PSRM și Blocului ACUM - să se așeze la masa de discuții.  

În opinia șefului statului, procurorul general trebuie să fie numit de un organ electiv: președintele țării sau Parlamentul.