Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldovenii în Franța: Noi cote pentru muncitorii străini din afara UE din 2020

Autoritățile de la Paris vor institui cote pentru imigranții din afara UE ce-și caută un loc de muncă, pentru a recruta lucrători în funcție de necesitățile pieței muncii franceze. „Imigrantul profesional” va avea viză de muncă pentru o durată și o activitate concrete.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 nov – Sputnik. Imigranții din afara Uniunii Europene (UE), inclusiv cei din Republica Moldova, vor fi acceptați să muncească în Franța, în limitele unor cote ce urmează a fi stabilite anual de autoritățile de la Paris.

Guvernul Moldovei vrea să oprească plecarea moldovenilor peste hotare: Proiect nou

Mecanismul va fi pus în aplicare din vara anului 2020, a declarat la postul de televiziune BFM marți, 5 noiembrie, ministrul francez al Muncii, Muriel Pénicaud.

„Vom recruta oamenii de care avem nevoie, în funcţie de profesia şi de calificarea lor”, a explicat ministrul.

„Imigrantul profesional” va avea în Franța un permis (o viză) de muncă pentru o durată și un gen de activitate clar stabilite.

Nu vor fi stabilite cote separate pentru fiecare țară din afara UE, urmând să fie anunțată o cotă unică, generală.

Franța va institui acest mecanism după exemplul unor țări precum Canada și Australia.

Important: Modificări ale codului rutier în Franța - cine riscă amenzi

Introducerea unei cote de „lucrători imigranţi profesionali” din afara UE este solicitată de multă vreme de partidele de dreapta franceze, notează AFP.

Anual, aproximativ 33 de mii de imigranți se angajează la muncă în Franța – o cifră „destul de modestă”, potrivit ministrului Muriel Pénicaud.

Potrivit ei, prioritatea autorităților de la Paris este „să-i ajute pe francezi să revină pe piaţa muncii”, apoi să-i primească pe refugiaţi şi să le ofere șansa unui loc de muncă.  

Dacă Franța va avea nevoie de muncitori în plus, după satisfacerea primelor două condiții, numărul acestora va fi stabilit printr-o cotă anuală, a precizat ministrul.