Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Val de percheziții în Chișinău, participă SIS: Pește cu paraziți livrat copiilor

Peștele importat este deseori de calitate îndoielnică. Problema a intrat în atenția premierului. În Chișinău sunt efectuate astăzi percheziții la firme importatoare de pește. Merluciu congelat cu paraziți a fost depistat în școli și grădinițe din Hâncești.
Sputnik

CHIȘINĂU, 1 nov – Sputnik. Trei loturi de pește cu paraziți, fiind vorba de cantități de 10 kilograme, 15 kilograme și 13,6 kilograme, urmau să ajungă pe masa copiilor din instituții școlare și preșcolare din Hâncești.

Cartofi din Turcia cu viermi, returnați în țara de origine: Detalii de la ANSA – Foto

Loturile constau din merluciu congelat, trunchi.

Două dintre aceste loturi au fost livrate în blocurile alimentare ale instituțiilor de către  SRL „Daniela Bujor”, iar cel de-al treilea lot - de către SRL „Lovis Angro”, precizează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).   

Merluciul cu paraziți a fost depistat de specialiștii Direcției Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor (DTSA) Hâncești (cu raza de acoperire a raionului Ialoveni).

În ultimele trei săptămâni, inspectorii DTSA Hâncești au efectuat controale inopinate la 36 de instituții școlare și preșcolare.

Percheziții la importatori și comercianți de pește din Chișinău

Totodată, în dimineața de 1 noiembrie, au fost inițiate în jur de 15-20 de percheziții la companii importatoare de pește din Chișinău, în magazine ce comercializează acest produs și la depozite în care este păstrat, potrivit unor surse din instituțiile de drept.

Iată ce pește procurăm în piețele din țară: O spune chiar Maia Sandu

Perchezițiile sunt efectuate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Inspectoratul Național de Investigații (INI), Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale ( PCCOCS) și ANSA, a confirmat pentru Sputnik ofițerul de presă al Procuraturii Generale, Emil Gaitur.

Premierul Maia Sandu a abordat subiectul peștelui cu paraziți vândut în piețele agroalimentare la un briefing din 10 octombrie. Prim-ministrul a cerut ca ANSA să inițieze o anchetă de serviciu, iar Poliția să efectueze raiduri prin piețe.