TIRASPOL, 25 oct – Sputnik. Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a confirmat că discuția preconizată cu președintele Republicii Moldova va avea loc pe 29 octombrie, la reședința șefului statului moldovenesc în satul Holercani.
„Chestiunile incluse în agendă au caracter umanitar, social și economic. Multe dintre ele au fost trecute din agendele întâlnirilor anterioare, păstrându-și actualitatea și necesitând să fie soluționate”, a menționat Krasnoselski răspunzând la întrebările jurnaliștilor.
Liderul de la Tiraspol a subliniat că în procesul negocierilor partea transnistreană se bazează pe problemele cu care se confruntă oamenii aproape în fiecare zi.
„Ne străduim să le soluționăm și de aceea le includem în agendă. Este vorba de probleme bancare, de trafic internațional, de export, import ș. a. m. d.”, a spus Krasnoselski.
Acesta a explicat că partea transnistreană este gata să examineze chestiuni suplimentare pe care le va prezenta Chișinăul.
Dodon și Krasnoselski s-au mai întâlnit la reședința prezidențială de la Holercani, în martie 2017. Până la ora actuală cei doi au avut cinci întrevederi.