Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Secretul celor mai gustoase plăcinte, dezvăluit de gospodinele din Cigârleni - Video

Vinul și plăcintele, deliciul moldovenilor dintotdeauna! Având în vedere că suntem în preajma sărbătorilor, de pe masa noastră nu pot să lipsească plăcintele delicioase, coapte cu iscusință de gospodinele moldovence.
Sputnik

Bucătăria moldovenească - de neimaginat fără plăcinte
În satul Cigârleni, raionul Ialoveni, se coc cele mai delicioase plăcinte. De acest lucru s-au convins și reporterii Sputnik Moldova, care au rămas impresionați de dibăcia și iscusința gospodinelor din această localitate.

Doamnele Galina Pînzaru și Liuba Josu ne-au împărtășit secretul celor mai gustoase plăcinte tradiționale – așa cum se făceau pe vremuri. Gospodinele spun că au învățat să coacă plăcinte încă de la bunicile lor, iar acum au ajuns să transmită tradiția și nepoțelelor sale.

"Este o tradiție frumoasă, moștenită din străbuni. Așa, era pe vremuri, se adunau mai multe gospodine din sat și coceau plăcinte, recitau poezii și cântau cântece. Ne dorim să păstrăm aceste tradiții, de aceea le învățăm și pe nepoțelele noastre cum să prepare bucate tradiționale. Sunt nerăbdătoare și prind firul foarte rapid", ne-au povestit gospodinele.

Plăcintele pot fi pregătite cu diverse umpluturi, însă atunci când se apucă de lucru un cunoscător veritabil, plăcinta va fi un deliciu cu orice umplutură. Doamna Liuba și doamna Galina, alături de nepoțelele lor, au pregătit plăcințele cu brânză de vaci, cartofi, varză și bostan.

Ca pe vremuri: Sute de kilograme de plăcinte au fost mâncate la Cigârleni. Totul - gratuit

Plăcintele le-au copt într-un cuptor vechi pe lemne, așa cum se făcea pe vremuri. După ce s-au rumenit acestea au fost scoase cu grijă din cuptor, iar mirosul de plăcinte a cuprins tot satul. Plăcintele se topeau în gură. 

Mai mult, în satul Cigârleni, deja de opt ani se organizează un eveniment inedit – Festivalul Plăcintelor. La sărbătoare participă cele mai iscusite bucătărese și gospodine din raionul Ialoveni, care delectează vizitatorii cu plăcinte tradiționale moldovenești, iar degustarea bucatelor este gratuită.

"Suntem foarte recunoscători organizatorilor acestui deosebit festival, în special, jurnalistei Diana Josu-Braniște, care de fiecare dată susține desfășurarea evenimentului și ne ajută să promovăm tradițiile moldovenești. Grație acestor sărbători – satul prinde viață", au relatat femeile.

Vă propunem să urmăriți reportajul video pentru a afla secretul celor mai gustoase plăcinte, dezvăluit de gospodinele din satul Cigârleni.