Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

DIICOT a cerut sprijinul FBI în cazul Caracal: Precizare care pune gaz pe foc

FBI se implică în cazul Caracal – România își declară neputința, cererea procurorilor a fost transmisă imediat de Ministerul Justiţiei.
Sputnik

BUCUREȘTI, 25 sept - Sputnik, Evan Răutu. ”Procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din Statele Unite ale Americii sprijinul FBI pentru realizarea analizelor în privinţa ADN-ului Luizei Melencu”, au precizat surse judiciare, pentru Mediafax.

Un candidat la prezidențiale dă 100 de mii de euro pentru găsirea victimelor din Caracal

Acum puțin timp, DIICOT a dat un comunicat pe această temă: ”Prin ordonanța din data de 20.09.2019,  procurorii DIICOT – STRUCTURA CENTRALĂ au dispus efectuarea unei cereri de asistență judiciară în materie penală cu autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigații (F.B.I.)”.

Asistența judiciară ar avea drept obiect ”efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial și cromozomial) al victimei majore, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Național de  Medicină Legală „Mina Minovici”  efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial”, se precizează în comunicat.

”În acest sens, au fost puse la dispoziția Biroului Federal de Investigații, fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei” și ”Prin aceeași comisie rogatorie, s-a solicitat asistența specialiștilor din cadrul F.B.I. în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului DINCĂ GHEORGHE”.

Dar, atenție la precizarea care… pune gaz pe foc:

”Precizăm faptul că, în cauză nu există date sau indicii care să conducă la ipoteza implicării în vreun fel a vreunui cetățean american în activitățile ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, iar efectuarea unei comisii rogatorii cu SUA este motivată exclusiv de înalta specializare a F.B.I. în materia analizelor și expertizelor în cauze de acest gen”.

Europa, arătată cu degetul: Scandalul din Caracal bubuie la Bruxelles

De ce era nevoie să se facă o asemenea precizare? Oricum, DIICOT vorbise NUMAI de Dincă, nu de ”rețele” – caz în care ar putea fi vorba de cetățeni SUA beneficiari ai ”serviciilor”, așa cum apar în dosarul DIICOT din 2012.

Precizarea nefirească a DIICOT pune multe semne de întrebare.

În al doilea rând, ce înseamnă și mai ales ce urmări poate avea declararea acestei neputințe în materie de analize exacte? Nu cumva acum acuzații în diverse cazuri probate de laboratoarele din România vor putea depune contestații, cerând anularea probelor și reverificarea – eventual tot în SUA?