Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Moldovenii nu vor mai fi obligați să întrețină confortul ex-președinților de Parlament

Moldoveni nu vor mai cheltui bani pentru protecția foștilor președinți de Parlament și deputați. Aceștia ar putea să nu mai beneficieze de asistenţă medicală gratuită; asigurare a securităţii în decursul unui an; înlesniri la plata pentru serviciile comunale.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 sept– Sputnik. Președintele Parlamentului și deputații nu vor mai avea privilegii după expirarea mandatului. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată în Parlament de deputații din Blocul Politic ACUM, Iurie Reniță și Lilian Carp. Documentul va fi discutat la ședința de miercuri, 25 septembrie, în comisia juridică, numiri și imunități.

Autorii propun ca să fie abrogate două articole din Legea cu privire la statutul deputatului. Este vorba despre articolele 29 (1) și 29 (2).

Potrivit acestor articole, președintele Parlamentului, în caz de expirare a mandatului, de demisie sau de imposibilitate definitivă de exercitare a atribuțiilor, beneficiază de asistenţă medicală şi tratament balneoclimateric gratuite; asigurare a securităţii în decursul unui an; automobil în decursul unui an; înlesniri la plata pentru serviciile comunale și paşaport diplomatic. Ex-președintele Parlamentului va beneficia de pașaport diplomatic în condițiile Legii privind actele de identitate în sistemul național de pașapoarte.

Șeful unei instituții de stat și-a amenajat biroul cu jacuzzi, duș cu masaj și telefon

Articolul 29 (2). Stipulează că prevederile articolului 29 (1) se extind şi asupra deputaţilor în Parlamentul de legislatura a XII-a care au ocupat în Parlament funcţii remunerate, asupra deputaţilor în Parlamentul de legislatura a XIII-a, precum şi asupra deputaţilor în fostul Soviet Suprem al R.S.S. Moldoveneşti care au ocupat funcţii de conducere remunerate în Sovietul Suprem.

Cei doi deputați mai propun ca ex-președinții de Parlament și foștii premieri să nu beneficieze de protecţie de stat.

Autorii susțin că în urma unor analize s-a stabilit că nu sunt motive și argumente plauzibile ce ar demonstra că aceste persoane sunt expuse pericolului sub aspectul securității personale și a libertății de acțiune.

Totodată, deputații susțin că prin aceste schimbări se vor eficientiza cheltuielile banilor publici și vor fi create unele economii în bugetul de stat.

În prezent, potrivit Legii cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, din categoria demnitarilor Republicii Moldova care beneficiază de protecţie de stat fac parte: Preşedintele Republicii Moldova, Preşedintele Parlamentului, Prim-ministrul, ex-Preşedintele Republicii Moldova, ex-Preşedintele Parlamentului, ex-Prim-ministrul, pe perioada stabilită de legislaţie.

Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.