CHIȘINĂU, 20 sept – Sputnik. În cadrul celui de al doilea Forum Economic Moldo-Rus au fost semnate primele acorduri de colaborare între regiunile celor două țări.
Astfel, a fost semnat acordul privind colaborarea și realizarea unui proiect investițional pe teritoriul raionului Ungheni în sumă de cinci milioane de euro. Contractul a fost semnat de președintele comitetului strategic al SA „Compania de management KEAZ”, Andrei Kanunnikov, și directorul comercial al SRL „Sunworld”, Iuri Nikov.
Un acord de colaborare și activitate comună a fost semnat de asemenea de către directorul SRL „Agenția micului business”, Elena Bulhac, și directorul „FPC Service-Auto SRL”, Tatiana Cebotariova.
Un alt acord de colaborare a fost avizat de către directorul general al companiei „Cluster ConsultingGroup”, Iulia Artamonova, și directorul Uniunii persoanelor juridice a Asociației întreprinderilor industriei ușoare „Sorintex”, Andrei Mârza.
Guvernatorul regiunii Omsk, Aleksandr Burkov, și președintele Consiliului raionului Edineț din Republica Moldova, Iuri Garas, au semnat un protocol de întrevedere.
Cel de al doilea Forum Economic Moldo-Rus se desfășoară la Chișinău între 19 și 21 septembrie.
Aproximativ 1,5 mii de delegați au fost invitați să participe la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale ale anului. Este vorba de economiști, oameni de afaceri, politicieni și experți din 13 țări.
Lucrările Forumului Economic Moldo-Rus se desfășoară în cadrul a peste 10 secțiuni de lucru.
Agenția Internațională de Presă Sputnik Moldova este partenerul strategic informațional al Forumului.