Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pătrunjelul: Ce se întâmplă în organismul tău când îl consumi

Pătrunjelul, o plantă doldora de vitamine și minerale, are proprietăți vindecătoare în cazul multor afecțiuni. Mai este utilizat în tratamente cosmetice și combate deranjul provocat de înțepăturile insectelor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 sept – Sputnik. Proteinele din 100 de grame de frunze de pătrunjel depăşesc proteinele din două ouă de găină.

Urda: Ce se întâmplă în organismul tău când o consumi

Frunzele plantei conțin cantități notabile de clorofilă şi vitamine C, B şi A, ulei eteric, minerale precum Fe, Ca, K, P, Mg, Cu, I.

Pătrunjelul are proprietăți diuretice, favorizând eliminarea excesului de apă din țesuturi, elimină toxinele și îmbunătăţește digestia.

Astfel, poate fi recomandat persoanelor care caută un remediu pentru combaterea umflării picioarelor sau care vor să slăbească.

Nimeni nu greșește dacă îl adaugă în salate. Iar pentru o cură zilnică de frunze proaspete este recomandată o cantitate de cel mult 40 de grame.

Atenție, pătrunjelul trebuie consumat cu precauție de către femeile gravide și care alăptează, pentru că stimulează contracţiile uterine, iar unor persoane le poate provoca deranjamente digestive şi iritabilitate nervoasă.

Cele mai frecvente greșeli comise de părinți în alimentația copiilor

În general însă pătrunjelul ajută la depășirea depresiei, stării de nervozitate, asteniei și anemiei cronice.

Frunzele, rădăcinile și seminţele pătrunjelului fortifică sistemul imunitar şi rezistenţa organismului la infecţii, distruge radicalii liberi considerați responsabili de apariția cancerului, tulburărilor în circulaţia sângelui.

Pătrunjelul este recomandat în afecţiuni renal-genitale, combate litiaza și edemele renale, stimulează eliminarea urinei, a ureei şi acidului uric.

Chiar medicii le recomandă pacienților cu afecțiuni renale să mânânce pătrunjel proaspăt - în cantități rezonabile, pentru a nu stimula procese nedorite în organism.   

Este util și în combaterea afecțiunilor aparatului respirator: în tuberculoză, dureri în piept, astm bronşic, febră. Stimulează expectoraţia şi ajută la curățarea plămânilor.

Alimente minune care ajută la detoxifierea organismului

Pătrunjelul mai ajută în lupta cu paraziţii intestinali și crește pofta de mâncare.

De asemenea, frunzele de pătrunjel proaspăt combat mirosul de usturoi – este bine să-l ai pe masă lângă mămăliga cu jumări și mujdei.  

Sucul de pătrunjel este eficient în combaterea afecțiunilor și problemelor pielii, cum ar fi pistruii, contuziile, înţepături de țânțari și alte insecte.

Discuri cosmetice îmbibate cu decoct din frunze de pătrunjel, după ce este răcorit, pot fi aplicate pe pleoape în cazul ochilor obosiți.

Acest decoct (o lingură de frunze se opăresc cu apă clocotită și se lasă 20 de minute, după care se strecoară) ajută la albirea tenului, la curățarea și strângerea porilor.

Decoctul poate fi utilizat în loc de loțiune pentru ten, înainte de aplicarea cremei.

Pătrunjelul este originar din sudul Europei şi nordul Africii. Acum este cultivat și consumat în întreaga lume.