Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Atenție: S-ar putea să nu mai puteți face cumpărături pe internet din străinătate

Consilierul prezidențial Ion Chicu susține inițiativa Guvernului de a micșora, începând cu 1 ianuarie, valoarea coletelor care pot fi aduse din străinătate, care nu va trebui să depășească suma de 200 de euro. Chicu spune că statul va trebui să-și revadă treptat politicele în domeniul comerțului online pentru a le ajusta la politicile fiscale ale statelor din vecinătate.
Sputnik
Atenție: S-ar putea să nu mai puteți face cumpărături pe internet din străinătate

Ministerul Finanțelor a propus mai multe modificări legislative care îi vizează pe cei care fac cumpărături din străinătate prin intermediul platformelor online. Noua măsură ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2020 și presupune că valoarea totală a coletului nu trebuie să depășească 200 de euro. În caz contrar, beneficiarul va trebui să achite TVA în funcție de valoarea impozabilă a mărfurilor. La ora actuală acest plafon este de 300 de euro.

Un ministru din Guvernul Filip, numit consilier al lui Dodon

Consilierul prezidențial Ion Chicu este de părere că inițiativa este binevenită, dar întârziată. În majoritatea statelor din regiune aceste plafoane sunt cu mult mai mici decât în Moldova. 

„În perioada când mă aflam la Finanțe, pregăteam un asemenea proiect. În majoritatea statelor din regiune acest plafon de la care se începe impozitarea coletelor este cu mult mai mic. De exemplu în România este de 22 de euro, avem state unde acest plafon este de 17 euro. De ce sunt necesare de efectuat aceste ajustări, pentru că noi punem în condiții de concurență neloială celelalte sectoare. Când mergi în magazin și procuri o marfă achiți toate impozitele, iar când faci o comandă online nu achiți aceste impozite”, a menționat Ion Chicu.

Noul ministru al Finanțelor: Noi facem ceea ce spunem

Fostul ministru de Finanțe mai spune că la ora actuală comenzile online din străinătate capătă amploare în Moldova, iar statul rămâne fără încasări la buget. Ion Chicu este de părere că trebuie revăzute politicele statului în domeniul comerțului online și Moldova deja conlucrează cu Banca Mondială pentru un suport tehnic în această direcție.

„În statele vecine, marile companii de vânzări la nivel mondial achită statului respectiv bani enormi, iar noi îi absolvim pe acești mari operatori mondiali de a achita impozite în bugetul statului. Vrem să instituim și în Moldova aceste reguli de joc”, a mai spus Ion Chicu.

Modificările propuse recent de Ministerul Finanțelor vizează câteva articole din Codul Fiscal, care se referă la plafonul neimpozabil pentru mărfurile introduse în țară de persoanele fizice: 300 de euro în cazul transportului terestru sau de 430 de euro în cazul transportului aerian şi maritim.

Autor:Eduard Maciac