Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce trebuie să cunoască cetățenii despre aranjamentul dintre blocul ACUM și PSRM

La 10 ani de la evenimentele din aprilie 2009, Moldova se află în aceeași situație. Majoritatea cetățenilor sunt în așteptarea schimbării. Ce trebuie să cunoască însă locuitorii acestei țări.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 iun – Sputnik, Silvia Zavadovschi. Eliberarea statului din captivitate și consolidarea independenței instituțiilor, în special, în domeniul justiției, scoaterea țării din izolare, relansarea urgentă a economiei, crearea condițiilor pentru asigurarea reală a bunăstării și pentru creșterea calității vieții, sunt prioritățile de bază ale Guvernului condus de Maia Sandu.

Cel puțin asta se menționează în Programul de activitate al Executivului, care a fost făcut public pe site-ul Guvernului. Autorii documentului spun că acesta se concentrează „pe măsuri limitate ca număr, dar cu impact sistemic pentru dezoligarhizarea țării și eliberarea principalelor instituții ale statului de controlul intereselor grupului oligarchic”.

În document se menționează că la baza tuturor reformelor implementate de Guvernul Sandu va sta Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Ce așteptări au cetățenii de rând?

În cele două săptămâni de la învestirea Guvernului Sandu au avut loc un șir de demiteri și numiri în rândul funcționarilor publici, a secretarilor de stat, dar și a șefilor mai multor instituții subordonate Executivului și Legislativului.

Iată lista miniștrilor din „noul" Guvern al Republicii Moldova

În majoritatea ieșirilor publice, prim-minstru, Maia Sandu, a subliniat că nu va tolera corupția și pe cei care alimentează acest fenomen, iar meritocrația, profesionalismul și corectitudinea vor fi criteriile după care vor fi numiți oamenii în funcții. Mai mult, premierul i-a îndemnat pe lingușitori și oportuniști să plece din propria inițiativă din funcțiile pe care le dețin, iar pe cei care au luat decizii în detrimentul legislației să-și recunoască vină și să explice ce a stat la baza acestora.

Cert este că de mai bine de două săptămâni, de când Guvernul Sandu a depus jurământul, societatea moldovenească „fierbe”. Indiferent de sărbătoarea la care se află, moldovenii discută despre situația politică, promisiunile și perspectivele noului Guvern. Cert este că așteptările sunt mari. Lucru știut, de alt fel, de membrii noului Executiv.

Expert: De ce marile puteri au sprijinit noua majoritate parlamentară și Guvernul Sandu

Și da, oamenii nu se așteaptă la salarii de mii de euro peste noapte, oamenii speră că legea va fi în capul mesei, în Republica Moldova, corupția va fi eradicată, iar funcționarii care și-au ridicat imperii din mită și scheme care au sărăcit acest stat, să fie trași la răspundere.

Așteptările sunt mari, iar presiunea pusă pe noua Guvernare plutește în aer. Ce trebuie să cunoască însă cetățenii

Doctorul habilitat în politologie Victor Juc a vorbit în cadrul unui interviu pentru Radio Sputnik Moldova despre promisiunile și perspectivele Guvernului Sandu. Potrivit politologului, orice schimbare sistemică necesită timp. Respectiv, politologul îndeamnă cele două părți să extindă acel acord temporar pentru întreg mandatul de patru ani, dacă vor să obțină și rezultate, iar oamenii să înțeleagă că schimbările nu se fac peste noapte.

„Pentru ca să realizezi acele așteptări pe care le-ai investit oamenilor, este nevoie de un mandat deplin sau poate chiar de două mandate în contextual democrației electorale. Dat fiind că reformele structural-sistemice sunt de durată și nu se realizează într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat dosctorul habilitat în politologie Victor Juc.

Respectiv, atât mebrii Blocului ACUM și PSRM, cât și susținătorii acestor două forte trebuie să uite de neînțelegerile de până pe 8 iunie și să facă tot posibilul pentru ca acest parteneriat să se extindă pentru cel puțin încă patru ani, spune Victor Juc.

„În cazul unui eventual scrutin anticipat, care ar putea avea loc în 2019, acest început va fi întrerupt. Asta ar fi cel mai nefavorabil pentru Republica Moldova. Oamenii din nou se vor dezamăgi, fiindcă oamenii au așteptări mari în ceea ce privește funcționarea sistemului justiției, dezvoltarea economiei… Doar atunci când se realizează un mandat deplin, atunci putem să ne așteptăm la rezultate sustenabile. Altfel vor fi rezultate pentru moment, care ulterior vor genera efecte negative. Eu mă pronunț pentru o stabilitate guvernamentală”, adaugă Victor Juc.

Victor Ciobanu: Nu invidiez Guvernul Sandu. Are de făcut o muncă titanic. Nici nu ne imaginăm cât de greu îi va fi

Poziția politologului Victor Juc este susținută și de analistul politic Victor Ciobanu, care spune că misiunea Guvernului Sandu este mult mai complicată decât ar părea la prima vedere.

„Optimiștii spun că sunt suficiente câteva luni pentru revigorarea situației, eu nu cred în asemenea miracole, deoarece sistemul este ostil și a fost construit ani de zile. Cu siguranță că va opune rezistență. Rămâne întrebarea câte etaje vor trebui demolate pentru distrugerea acestui sistem. Și mă refer la etajele de sus”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu pentru Radio Sputnik Moldova.

Cert este că indiferent de longetivitatea acestui Guvern, acesta trebuia să-și îndeplinească promisiunile făcute în Programul de activitate.

„Nu pot da prognoză pe cât de longevivă va fi această guvernare. Nu invidiez deloc Guvernul Sandu, care până la urmă este un Guvern de sacrificiu, care va trebui să curețe ceea ce a rămas după guvernarea precedentă. Cred că nici cei de la guvernare, nici noi, cetățenii, nu putem să ne imaginăm cât de adânci sunt acele rădăcini ale corupției. Este un lucru enorm, o muncă titanică. Cert este că cetățenii au obosit să aștepte schimbarea de mai bine de 30 de ani”, adaugă Victor Ciobanu.

Cert este că în cele două săptămâni, de când Blocul ACUM și PSRM au ajuns la compromis și au format majoritatea în Parlament, s-a lucrat eficient, spune analistul politic.

Opinie: Noul guvern va recurge la măsuri nepopulare

„Deocamdată eu văd o colaborare destul de eficientă, dar sunt sigur că va fi greu. Important e ca noul Guvern să meargă strict pe acel program pe care și l-a propus și așa va rezista”, adaugă Victor Ciobanu.

Amintim că prim-ministrul Maia Sandu a menționat de mai multe ori că Guvernul pe care îl conduce este unul temporar și a fost format cu scopul de a „dezoligarhiza țara și a eliberara principalele instituții ale statului de controlul intereselor grupului oligarchic”. Astfel, acesta va fi funcțional atât timp cât va exista sprijinul PSRM.

Cert este că, pe 19 iunie, după ședința Consiliului Republican al PSRM, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că socialiștii vor face tot ce le stă în puteri pentru a menține coaliția PSRM – ACUM pe un mandat de patru ani.

„Suntem gata să susținem Guvernul Maia Sandu. Este poziția fermă a PSRM. Vom asigura votul fracțiunii socialiștilor în Parlament pentru a susține reformele Guvernului Sandu. Există consens politic. Vom face tot posibilul ca această coaliție să existe pe termen lung, este de dorit pentru un mandat de patru ani”, a declarat Dodon.

Care va fi soarta Guvernului Sandu o va arăta timpul. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că toate inițiativele acestui Executiv vor fi în interesul cetățenilor, așa cum ni s-a promis.