Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Transportul public – calvar în Chișinău pe timpul caniculei: Ce ne așteaptă pe viitor

Modernizarea parcului de troleibuze din Chișinău – cel mai popular tip de transport public – este o problemă de care nu poți fugi și mereu la ordinea zilei. În zilele toride, lipsa aerului condiționat devine o mare încercare pentru călători.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 iun – Sputnik. Autoritățile municipale promiteau, acum câțiva ani, că vom călători mai confortabil prin Chișinău pe timp de arșiță, pentru că cel puțin troleibuzele – cel mai important tip de transport public – vor fi dotate treptat cu sisteme de aer condiționat.

Între timp, în funcțiile de conducere de la Primărie s-au perindat mai multe persoane, fiecare cu prioritățile sale, iar la capitolul respectiv situația este următoarea: doar troleibuzele ce au fost asamblate la Chișinău cu începere din anul 2018, 31 la număr, sunt dotate cu sisteme de aer condiționat.

Este adevărat, nu aveau aer condiționat nici troleibuzele și autobuzele sovietice sau de la alți producători, pe care le-a avut Chișinăul de la 1991 încoace, dar tot adevărat este că până acum 10 ani temperaturile de peste 30 de grade Celsius, mai multe zile la rând, erau o rară excepție – o confirmă meteorologii.

Dacă în primele ore ale dimineții și seara târziu geamurile deschise asigură ventilarea transportului public, lipsa aerului condiționat este resimțită acut de pasageri în orele cu temperaturi caniculare.

Chișinăul are 31 de troleibuze cu aer condiționat

Din cele 367 de troleibuze pe care le deține Regia Transport Electric Chișinău (RTEC), doar 31 sunt dotate cu aer condiționat – cele care au fost asamblate în 2018 în Capitală.

Toate troleibuzele asamblate în Chișinău au început, din anul trecut, să fie dotate obligatoriu cu sisteme de aer condiționat, astfel încât la cele 31 puse în circulație se vor adăuga altele 17 în acest an, a declarat directorul RTEC, Dorin Ciornîi, solicitat de Sputnik Moldova.

Ce se va întâmpla cu transportul public pe parcursul verii: Decizia Primăriei Chișinău

Sistemul de aer condiționat sporește prețul unui troleibuz, dar trebuie făcută această investiție ce răspunde necesităților și solicitărilor pasagerilor, a subliniat șeful RTEC.  

Prețul unui troleibuz standard dotat cu aer condiționat este cu 15 mii de euro mai mare decât al unui troleibuz standard fără aer condiționat, a precizat Dorin Ciornîi.

La Chișinău sunt asamblate trei tipuri de troleibuze. De exemplu, costul unui troleibuz cu mers autonom (cu baterii reîncărcabile) dotat cu aer condiționat a fost de aproximativ 215 mii de euro în 2018. Costul altor tipuri de troleibuze poate fi, orientativ, de 150 de mii de euro, conform datelor furnizate anterior presei.  

Vârsta medie a unui troleibuz este de 10 ani  

Situația nu este pe potriva așteptărilor nici în privința reînnoirii parcului de troleibuze. În 2012, când a început asamblarea la Chișinău a troleibuzelor, autoritățile municipale anunțau că întregul parc va fi reînnoit în doi-trei ani. Au trecut șapte ani, dar obiectivul nu a fost atins.

„Astăzi avem 250 de troleibuze moderne, cu podea joasă, de tip AKSM, din Belarus. Din păcate, mai avem în circulație 80 de troleibuze de tip vechi. Vârsta medie a unui troleibuz din municipiul Chișinău este de aproximativ 10 ani”, a comunicat Dorin Ciornîi.

Potrivit șefului RTEC, Chișinăul mai are troleibuze încă din 1989.

„Dar s-a pus mult accentul acum pe reformarea transportului public. Este nevoie de o perioadă ca această reformă să fie dusă până la capăt. Se intenționează să aplicăm în 2020 pentru fonduri externe pentru a schimba toate unitățile vechi rămase în circuit”, a spus Dorin Ciornîi.

Chișinăul se încinge la maximum vara, iar datele meteo oficiale nu reflectă realitatea

În anul 2019, la Chișinău urmează să fie asamblate 17 troleibuze, toate dotate cu aer condiționat: 10 troleibuze standard, 5 troleibuze cu mers autonom și 2 articulate (cu două secțiuni).

Primele două troleibuze articulate noi asamblate la Chișinău, vopsite alb-albastru, urmează a fi puse în circulație până la sfârșitul lunii septembrie.

Pe timpul verii circulă mai puține troleibuze

Din totalul celor 367 de troleibuze, pe străzile Chișinăului au circulat zilnic 314 unități în perioada 1 septembrie 2018 – 31 mai 2019, cu 12 troleibuze mai mult, comparativ cu anii trecuți.

Pe perioada verii, când numărul pasagerilor scade cu 20-25%, numărul unităților emise zilnic la linie este redus în două etape cu aproximativ 60 de unități. Astfel, după o reducere cu 8% până la 16 iunie, va fi operată o a doua reducere pentru intervalul 16 iunie – 31 august, când în circulație se vor afla 266 de troleibuze.