CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a anulat astăzi decretul semnat de Pavel Filip privind dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate.
”Am consultat fracțiunile parlamentare și am constatat împreună cu colegii că decretul semnat de domnul Filip privind dizolvarea parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate din data de 6 septembrie nu corespunde normelor constituționale. Astăzi am semnat decret de anulare a acestor decizii a domnului prim ministru în exercițiu”, a declarat Igor Dodon după ședința Consiliului Superior de Securitate.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, care sprijină apropierea de Rusia, și blocul pro-UE ACUM au semnat sâmbătă, 8 iunie, un acord de cooperare și au format un Guvern la o ședință a Parlamentului, la trei luni după alegerile din februarie.
Curtea Constituțională a Moldovei a declarat aceste decizii drept neconstituționale, în timp ce Parlamentul a acuzat Partidul Democrat, pro-UE, că a folosit puterea judiciară, despre care afirmă că este sub controlul acestuia.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat neconstituționale deciziile Parlamentului, considerând că actuala legislatură avea termen până la 7 iunie să formeze un nou Guvern după alegeri și, din moment ce nu ar fi făcut-o, ar trebui dizolvat.
Anterior, duminică, Curtea a decis să transfere puterile prezidențiale ale lui Igor Dodon lui Pavel Filip, fost prim-ministru și prim-vicepreședinte al Partidului Democrat. Acesta din urmă a semnat un decret de dizolvare a Parlamentului și a stabilit alegeri anticipate pentru 6 septembrie.