Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cine câștigă cel mai bine în Moldova: Salariul mediu pe domenii

Salariul mediu în domeniul învățământului este de 6.248 de lei, iar în sănătate și asistență socială a atins nivelul de 6.470 de lei. Cele mai mici salarii medii le primesc agricultorii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 iun – Sputnik, Eleonora Lisnic. Câștigul salarial mediu lunar nominal brut a atins nivelul de 6.923 de lei în primul trimestru al anului 2019, fiind în creștere cu peste 17% față de intervalul ianuarie-martie 2018, arată datele statistice oficiale.

De unde vine valuta în Moldova: Banii trimiși de rude au trecut pe locul doi

În sfera bugetară, salariul mediu brut a fost de 6.842 de lei, în creștere cu 26,5%, comparativ cu primul trimestru din 2018.

În sectorul economic, salariul mediu brut a înregistrat o creștere de aproape 14 la sută (+13,9%), comparativ cu primele trei luni ale anului trecut și a constituit 6.543 de lei.

Cele mai mari salarii medii le-au avut angajații din următoarele trei sfere de activitate: „Informații și comunicații” – 15.455 de lei; „Activități financiare și de asigurări” – 12.502 lei; „Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat” – 10.925 de lei.

Moldovenii - record la credite: Ce înseamnă aceasta și ce fac oamenii cu banii

Cele mai mici salarii medii le-au ridicat angajații din următoarele trei domenii: „Agricultură, silvicultură și pescuit” – 4.241 de lei; „Activități de cazare și alimentație publică” – 4.702 lei; „Artă, activități de recreere și de agrement”- 5.015 lei.

Conform prognozei Băncii Naționale a Moldovei, rata inflației medii anuale va constitui 5,1% în anul 2019 și 6,5% în anul 2020.

Câștigurile salariale medii lunare brute în primul trimestrul din 2019 pe activități:

  • Agricultură, silvicultură și pescuit – 4.241 de 1ei                    
  • Industria extractivă – 5.601 lei                   
  • Industria prelucrătoare – 5.984 de lei                        
  • Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat - 10.925 de lei                           
  • Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – 6. 209 lei                        
  • Construcții  - 6.558 de lei                           
  • Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – 6.242 de lei                      
  • Transport și depozitare - 6.438 de lei                   
  • Activități de cazare și alimentație publică – 4.702 lei                        
  • Informații și comunicații - 15.455 de lei                         
  • Activități financiare și de asigurări – 12.502 lei              
  • Tranzacții imobiliare – 5.673 lei                          
  • Activități profesionale, științifice și tehnice - 9.421 de lei                           
  • Activități de servicii administrative și activități de servicii support – 5.158 de lei
  • Administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii – 9.404 lei     
  • Învățământ - 6.248 de lei                           
  • Sănătate și asistență socială – 6.470 de lei                      
  • Artă, activități de recreere și de agrement – 5.015 lei                        
  • Alte activități de servicii - 8.188 de lei                           

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram

Accesaţi aplicaţiile mobile pentru iPhone și Android