Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum puteți obține Cartea Albastră pentru a putea locui și munci în Germania

Ideea de a emite o „Carte Albastră” a fost inițial propusă de institutul de cercetări Bruegel de la Bruxelles și a fost introdusă în legislația UE în august 2012. Ideea a fost de a imita sistemul SUA de acordare a unui card care să asigure lucrătorilor drepturi depline de muncă şi rezidență permanentă. Cum se poate obţine această carte în Germania şi care sunt condiţiile.
Sputnik

BUCUREŞTI, 3 mai – Sputnik, Doina Crainic. Spre deosebire de Cartea Verde, cetăţenii care vor să obţină Cartea Albastră trebuie să câștige un salariu care este de cel puțin 1,5 ori mai mare decât media din țara lor, potrivit thelocal.de

Germania este de departe cel mai mare emiţător de carduri albastre din UE. Germania distribuie aproape 90% din cărțile dorite de mulţi lucrători din afara UE, fiind urmată de Franța (3,6%), Polonia (3,2%) și Luxemburg (3%). În 2017 au existat 21.272 de deținători ai acestui card, o cifră în creștere față de 11.290 în 2013.

Moldovenii din Germania - Zece greşeli pe care le puteţi face odată veniţi în aceasta ţară

Potrivit celor mai recente cifre, un sfert dintre deținătorii de carduri albastre din Germania provin din India, fiind cel mai mare grup care solicită permisul. 10% provin din China, 6,4% din Rusia, 4,7% din Turcia și 4,1% din Ucraina.

Cine este eligibil pentru obţinerea Cărţii Albastre?

Cardul se acordă oricărei persoane care deţine o diplomă universitară acreditată și care câștigă o sumă suficient de mare ca salariu. Astfel, trebuie să aveți deja o ofertă de muncă înainte ca dumneavoastră sau angajatorul să poată solicita cardul.

Pentru a vedea dacă vă calificaţi cu diploma dvs., puteți accesa adresa de pe site-ul guvernului „Anerkennung in Deutschland” http://www.anerkennung-in-deutschland.de/ (Recunoașterea în Germania).

În cazul ocupațiilor care au cea mai mare cerere în Germania (lucrători în domeniul IT, medici și ingineri), va trebui să primiți un salariu anual brut de 41.808 de euro. În cazul celorlalte ocupaţii, suma este de 53.800 de euro.

Ce fac moldovenii cu banii câștigați peste hotare

Deşi pot părea o groază de bani, pragurile salariale minime din Germania sunt printre cele mai scăzute din toate țările UE participante la acest proiect, potrivit sursei citate. De asemenea, spre deosebire de unele state membre cu cerinţe mai stricte, Germania acordă Cartea Albastră solicitanților care sunt proaspăt absolvenţi de universitate, dacă au o ofertă de muncă.

Cum se poate solicita o Carte Albastră?

Atât dvs., cât și angajatorul dvs. puteți completa cererea pentru Cartea Albastră, iar documentele pot fi depuse la biroul de Externe din Germania sau la ambasadă.

În Germania, timpul pentru procesarea unei cereri durează adesea câteva zile sau săptămâni, în loc luni, ca în cazul altor tipuri de permise de muncă, potrivit legislaţiei UE privind „Cartea Albastră”.

De asemenea, dacă sunteți deţinătorul unei cărți albastre, puteți solicita rezidență permanentă în Germania după numai 33 de luni. Termenul poate fi redus la mai puțin de doi ani, sau 21 de luni, dacă deţineţi un certificat de limbă B1.

Cardul Albastru German permite şi accesul copiilor și soților, care pot trăi şi lucra în Germania, indiferent de nivelul de cunoaştere al limbii.