Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

În terapia cancerului poate interveni un progres: Savanții au elaborat un preparat nou

Oamenii de știință au elaborat un preparat care sporește eficiența terapiei maladiilor oncologice.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. Universitatea Federală din Kazan, împreună cu compania „Tathimfarmpreparatî”, au prezentat pentru prima dată la cea de a 47-a ediție a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva un medicament pentru artrită și un supliment care sporește eficiența terapiei împotriva majorității formelor de cancer.

Alertă în toată Europa: Produs periculos, care poate cauza cancer

Universitatea Federală din Kazan a prezentat pentru prima dată la Geneva cele două preparate. Testarea lor pe oameni urmează să înceapă în anul curent.

„Am adus un preparat antiinflamator și un supliment care va spori considerabil eficiența oricărei terapii antitumorale”, a spus pentru RIA Novosti Konstantin Balakin, șef al catedrei chimie medicală de la  Universitatea Federală din Kazan și consilier pentru inovații al companiei „Tathimfarmpreparatî”.

Primul preparat, denumit KFU-01, este prevăzut pentru combaterea inflamațiilor cronice, în special, ale aparatului locomotor, precum artrita reumatoidă și artroza. Chiar și o doză mică de acest preparat distruge factorii care provoacă inflamațiile și care pot contribui la reapariția maladiei.

Incredibil: Fruct cu proprietăți miraculoase, care te protejează de cancer şi de radiaţii

KFU-01 este un preparat nesteroidian antiinflamator de generație nouă. Potrivit lui Balakin, preparatul respectiv se caracterizează prin toxicitate acută scăzută, un puternic efect analgezic, iar, datorită apariției vitaminei B6 în urma descompunerii componenților activi, preparatul poate chiar îmbunătăți starea pielii și a părului.

Se presupune că, pentru majoritatea maladiilor cronice, cura de tratament cu noul preparat va dura circa o săptămână. Balakin susține că testarea clinică a KFU-01 urmează să demareze la mijlocul anului curent, iar în vânzare ar putea să apară în formă de pastile deja în anul 2024.

Salonul Internațional de invenții de la Geneva s-a desfășurat de la 10 până la 14 aprilie. Au participat 800 de inventatori, savanți, studenți de la centrele științifice și de inovații din 40 de țări ale lumii.

Rusia a prezentat peste 40 de lucrări ale întreprinderilor științifice de prestigiu, inclusiv pentru prima dată trei invenții ale elevilor ruși din regiunea Murmansk: săpuniera cu levitație magnetică, ochelarii cu lentile cu autocurățare și frigiderul care funcționează cu bioxid de carbon.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>