Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Donald Trump îi îndeamnă pe membrii NATO să-și mărească bugetele pentru apărare

Președintele american Donald Trump, cunoscut pentru criticile aduse Alianței Nord-Atlantice, a subliniat că strategia sa de presiune asupra membrilor NATO pentru a-și spori cheltuielile pentru apărare a adus contribuții de zeci de miliarde de dolari, care totuși nu sunt suficienți.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 apr - Sputnik. În timpul discuțiilor cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Casa Albă, cu o zi înainte de reuniunea miniștrilor de externe ai NATO de la Washington, președintele american a susținut că finanțarea NATO este "o rachetă care merge în sus", de la preluarea mandatului în 2016.

NATO - Avertisment dur pentru Germania sau șantaj pe față?

Între anul 2016 și sfârșitul anului viitor, cele 28 de state membre NATO, altele decât Statele Unite, stimulează cheltuielile militare "cu 100 de miliarde de dolari mai mult până în 2020", a confirmat Trump.

Președintele american a mai spus că ar dori să vadă că membrii NATO plătesc mai mult de 2% din produsul lor intern brut pentru apărare - o schimbare de la discursul lui Trump de anul trecut, când le-a spus liderilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 4% din PIB, adăugând că Statele Unite plătesc 4.3% din PIB-ul lor pentru NATO.

Stoltenberg a spus că ţinta de 2% nu a fost inventată de Statele Unite și a fost ținta celor 29 de aliați, stabilită în 2014 înainte ca Trump să intre în funcție. Cu toate acestea, el i-a mulțumit lui Trump pentru "angajamentul său ferm față de NATO" și pentru acţiunile sale în vederea sporirii contribuţiei ţărilor membre pentru Alianţă, adăugând că "aliații se precipită cu adevărat".

"Mesajul clar al președintelui Trump a ajutat - are un impact real și este vorba despre a face ceea ce aliații NATO au promis să facă, avem încă mult de parcurs - multe de făcut - dar am văzut cu adevărat un progres foarte puternic în cheltuielile de apărare ale aliaților NATO".

SUA și NATO vor lua măsuri pentru descurajarea militară a Rusiei

Trump a subliniat, de asemenea, că Germania, în special, nu face destul, deoarece Berlinul intenționează acum să cheltuiască 1,5% până în 2024, ceea ce este mai puţin decât indicatorul de 2%.

"Germania nu își plătește cinstit cota", a spus el. "Am un sentiment deosebit pentru Germania, dar ei nu plătesc ce ar trebui să plătească. Plătim pentru o mare parte a NATO, care în principiu protejează Europa. Ei plătesc aproape 1%", a spus președintele american.

Trump a criticat Alianța de când a devenit președinte, la un moment dat declarând NATO ca fiind "depășită". El a revizuit ulterior această afirmație, spunând că nu mai crede astfel, în timpul vizitei lui Stoltenberg din 2017.