Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Îngrozitor: Procuratura a anunțat câți violatori se află în pușcăriile din Moldova

Numărul abuzurilor sexuale înregistrează o creștere alarmantă în Republica Moldova. Recent un locuitor al raionului Criuleni, în vârstă de 49 de ani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru acțiuni sexuale comise asupra unei minore de 5 ani, anunță Secția Relații Publice a Procuraturii Generale.
Sputnik

 

CHIȘINĂU, 19 mart – Sputnik. Procuratura a demonstrat că, în perioada 2017 – 2018, inculpatul a comis acţiuni cu caracter sexual asupra fetiţei vecinei sale, cu care locuiau în aceeași gospodărie. Astfel, timp de aproximativ un an, prin constrângerea fizică şi psihică, inculpatul abuza sexual copila, în timp ce mama acesteia muncea în grădină.

Groaznic: Un bărbat a făcut asta cu fiica sa minoră timp de un an de zile

Despre acest caz s-a aflat abia după ce copila i-a povestit educatoarei despre acțiunile inculpatului, imediat fiind alertați oamenii legii. În consecință agresorul a fost reţinut, iar ulterior - și arestat.

Fiind audiat de procurori, acesta nu şi-a recunoscut vina.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat de a achita părţii vătămate şi un prejudiciu moral şi material, cauzat prin infracţiune.

De notat că, după ce cazul a ieşit la iveală, o altă tânără a declarat că, pe timpul când era minoră, și ea ar fi fost abuzată sexual de către aceeași persoană. Cazul este cercetat într-o procedură separată.

Strigător la cer: Și-a abuzat sexual propria mamă

Și Judecătoria Ungheni l-a condamnat recent pe un tânăr la 11 ani de închisoare cu executare, care şi-a abuzat sexual propria mamă şi astfel de cazuri nu sunt unice.

Crimă șocantă: Un bărbat din Făleşti şi-a violat fiica vitregă minoră

Abuzurile sexuale, cu regret, sunt foarte frecvente, fenomenul fiind unul alarmant pentru Republica Moldova. Tot mai des, printre infractori figurează membri ai familiei, persoane din cercul de prieteni sau cei cu care victimele conviețuiesc. Deseori, victime ale acestor infracțiuni devin minorii, persoanele aflate în neputinţă sau în stare de vulnerabilitate față de agresor.

În permanenţă Procuratura Generală monitorizează şi orientează procurorii să trateze cu mare atenţie aceste cazuri, asigurând respectarea dreptului persoanelor la viaţă şi libertate, mai ales, din perspectiva activităţilor specifice şi a condiţiilor speciale pe care le comportă cauzele din categoria dată. Or, şi Curtea Europeană indică asupra faptului că statele au obligaţia pozitivă inerentă articolului 3 din Convenţie de a adopta dispoziţii de drept penal care să sancţioneze eficient şi real abuzul sexual şi să le aplice în practică prin intermediul unei anchete penale urmate de trimiterea în judecată, care să aibă caracter efectiv.

În loc să aibă grijă de ea, el o viola – Iată ce a făcut felcerul unei școli sportive

De asemenea, în acest proces procurorii îşi unifică eforturile cu o serie de organizaţii obşteşti de profil pentru acumularea probatoriului, dar şi consilierea psihologică postinfracțională a victimelor.

Accentuăm că, în fiecare caz de viol, procurorii pledează pentru privarea agresorilor de libertate, solicitând în instanţă condamnarea acestora la pedepse maxime, prevăzute de legislaţia naţională şi în acord cu doctrinele CtEDO.

Chiar dacă, ulterior, mulţi dintre infractori regretă cele comise, consecinţele asupra victimei sunt ireversibile, iar pedeapsa ce urmează a fi aplicată violatorului - inevitabilă.

Fiecare al cincilea condamnat a comis infracțiuni privind viața sexuală

Statisticile arată că, pe parcursul anului trecut, în Republica Moldova au fost comise 611 infracțiuni privind viața sexuală, perioadă în care, 115 inculpați au fost condamnați la pedepse cu executare.

În prezent, în penitenciarele din țară își ispășesc pedepsele pentru infracțiuni privind viața sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.

Șocant: Ce le-a făcut unor minore un individ pervers din Comrat>>>