Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Guvernul a stabilit cu cât se vor majora pensiile din 1 aprilie

Din 1 aprilie, pensiile din Moldova se majorează cu 5,3 procente. Astfel, pensiile unor pensionari vor crește cu 47 de lei , iar a altor beneficiari de pensii – cu 173 de lei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 mart – Sputnik. Din 1 aprilie, pensiile în Moldova vor fi indexate cu 5,3 la sută. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat vineri, 15 martie, de Guvern, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă se va majora cu 91,85 de lei, pensiile de dizabilitate se vor majora cu 72,07 lei, pensiile de urmaș - cu 47,25 de lei, iar pensia medie a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl se va majora în mediu cu 173,79  de lei.

Ce pensii vor fi majorate din data de 1 aprilie în Moldova

Potrivit deciziei Guvernului, din această dată cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 1079,33 lei.

Cuantumul pensiei minime de dizabilitate constituie: în cazul unei dizabilităţi severe – 809,50 lei; în cazul unei dizabilităţi accentuate – 755,53 lei;  în cazul unei dizabilităţi medii – 539,67 lei.

În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferenţa dintre aceste cuantumuri se acoperă din mijloacele bugetului de stat.