Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Decizii importante pentru Moldova după întâlnirea lui Dodon cu Putin

Președinții Moldovei și Rusiei au luat în discuție relațiile bilaterale dintre țările noastre, situația din Transnistria, alegerile parlamentare și cooperarea în cadrul CSI și UEEA.
Sputnik

CHIȘINĂU, 30 ian – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a făcut un bilanț al întrevederii cu liderul rus Vladimir Putin, care a avut loc miercuri la Moscova.

”Am convenit cu Vladimir Putin - la rugămintea Președintelui Moldovei, începând cu ziua de astăzi, toate mărfurile moldovenești pot fi exportate pe piața Federației Ruse, tranzitând teritoriul Ucrainei”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

El a menționat că, odată cu anularea de către Rusia a taxelor vamale pentru mărfurile moldovenești, aceste decizii vor permite majorarea, în termeni restrânși, a cifrei de afaceri dintre țările noastre.

”În cadrul întrevederii de astăzi cu Președintele Federației Ruse, am făcut un schimb de opinii cu privire la cooperarea moldo-rusă în domeniile comercial, economic și umanitar.

Întrevedere la Moscova: Ce a discutat Dodon cu șeful Gasprom-ului - Video

Făcând un bilanț al celor doi ani de colaborare la nivel de șefi de state, părțile au menționat că în prezent sunt create toate premisele pentru ca, în anul curent, relațiile de cooperare moldo-rusă să fie aduse la un nou nivel calitativ.

Află ce a discutat președintele Moldovei cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău>>>

Problema imigranților moldoveni

Șeful statului a spus că l-a informat pe Președintele Rusiei despre acțiunile întreprinse în vederea amnistiei cetățenilor Moldovei conform articolelor 26 și 27 ale legislației migraționale a Rusiei.

”Deja mii de cetățeni ai Moldovei – și numărul lor crește în fiecare zi – au beneficiat de această decizie a structurilor de resort ale Federației Ruse”, a subliniat Dodon.

Cooperare la toate nivelurile

De asemenea, președintele țării i-a mulțumit lui Vladimir Putin pentru asistența tehnică acordată sub formă de transport special marca „KAMAZ” care, în zilele apropiate, va ajunge în Moldova.

Ultima oră: Vladimir Putin i-a făcut o promisiune importantă lui Igor Dodon

”Am reiterat dorința de a depune eforturi comune pentru realizarea ambițiosului Program de dezvoltare comercială, economică și investițională, care a fost adoptat în cadrul forumului economic moldo-rus, din luna septembrie 2018”, a adăugat șeful statului.

Vorbind despre colaborarea umanitară, a precizat Dodon, am discutat mai multe acțiuni care vor fi organizate pe teritoriul Moldovei și al Rusiei în anul 2019, declarat Anul Moldovei în Rusiei.

Chestiunea transnistreană

Cei doi președinți au discutat detaliat situația din Transnistria.

”Am reconfirmat poziția fermă că soluționarea definitivă a problemei transnistrene poate fi atinsă în condițiile păstrării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute la nivel internațional”, a specificat Igor Dodon.

De asemenea, el l-a informat pe liderul rus că, în cadrul dialogului cu conducerea transnistreană, s-a ajuns la înțelegerea că cetățenii moldoveni care locuiesc în regiune vor putea participa liber la alegerile parlamentare.

Alegerile în Parlamentul Moldovei

Dodon a vorbit și despre faptul că nu va participa la cursa electorală. El a explicat acest lucru prin dorința de a menține funcționalitatea instituțiilor statului din țară în timpul și după desfășurarea alegerilor, precum și de a-i sprijini pe concurenții electorali pentru ca alegerile parlamentare să fie organizate corect și democratic.

Putin a explicat de ce contează pentru Moscova cum va arăta viitorul Parlament al Moldovei

”În acest context, am specificat că m-am adresat celor mai importante organizații internaționale, inclusiv către OSCE, Consiliul Europei și CSI cu solicitarea de a spori numărul observatorilor lor, ceea ce va contribui la desfășurarea unor alegeri parlamentare libere și corecte în Moldova, în conformitate cu standardele internaționale”, a declarat Dodon.

Decis: 15 partide vor lupta pentru 50 de fotolii în Parlamentul Republicii Moldova>>>

El și-a exprimat încrederea că după alegeri va fi format un Guvern care va avea printre sarcinile sale primordiale readucerea relațiilor cu Federația Rusă în albia unei colaborări reciproc avantajoase și a parteneriatului strategic.

Moldova va continua cooperarea în cadrul CSI și UEEA

În cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii cu privire la un spectru larg al relațiilor internaționale, inclusiv la situația din Europa de Sud-Est.

”În context, am menționat că cea mai bună perspectivă pentru Moldova este promovarea unei politici externe echilibrate. Am convenit să continuăm cooperarea în cadrul CSI și UEEA”, a subliniat liderul moldovean.

În încheiere, Dodon i-a adresat mulțumiri Președintelui Rusiei și poporului rus pentru susținerea pe care au acordat-o Republicii Moldova și poporului moldovenesc.