CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Curtea Constituțională a stabilit că prevederile legale, care le permiteau doar mamelor cu patru sau mai mulți copii să beneficieze de asigurare medicală din partea Guvernului sunt contrare Constituției. Potrivit Curții, faptul că acest drept nu era prevăzut și pentru tați, încalcă articolele 16 și 47 din Constituție, care garantează principiul egalității în fața legii și a autorităților publice și, respectiv, dreptul la asistență și protecție socială. Astfel, Curtea a decis că și părinții de sex masculin, cu patru sau mai mulți copii, au dreptul la asigurare medicală gratuită.
Sesizarea a fost depusă de către deputați Ion Casian, Ștefan Vlas, Ion Apostol, Roman Boțan și Valerian Bejan.
Curtea a analizat această sesizare prin prisma articolelor 16 și 47 din Constituție, care garantează principiul egalității în fața legii și a autorităților publice și, respectiv, dreptul la asistență și protecție socială.
Curtea a menționat că, deși Constituția nu garantează în mod expres un drept de asigurare obligatorie a asistenței medicale din contul statului în cazul în care mama are patru sau mai mulți copii, de vreme ce Legislativul a hotărât să acorde un asemenea drept, iar acesta intră, în virtutea caracterului său social, în câmpul de aplicare al articolului 47 din Constituție, trebuie să se asigure beneficiul egal al exercițiului acestuia.
Curtea a reținut că nu orice tratament diferențiat presupune o încălcare a articolului 16 din Constituție. Un tratament diferențiat este discriminatoriu doar în cazul în care acesta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, atunci când tratamentul diferențiat nu urmărește realizarea unui scop legitim sau atunci când nu respectă o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, acesta este nejustificat.
Articolul 4 alin. (4) lit. m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală stabilește că Guvernul are calitatea de asigurat pentru mamele cu patru sau mai mulți copii, care nu sunt angajate în câmpul muncii și care își au domiciliul în Republica Moldova. Potrivit normei menționate, pentru a beneficia de dreptul de asigurare obligatorie de asistență medicală din contul statului, persoana trebuie să întrunească următoarele condiții: să nu fie încadrată în câmpul muncii; să aibă domiciliul în Republica Moldova; să aibă patru sau mai mulți copii; și să aibă statutul de mamă.
”În timp ce primele trei condiții respectă exigențele impuse de principiul egalității, reprezentând criterii neutre, cea de-a patra condiție trezește dubii de constituționalitate și pretinde o analiză sub aspectul nediscriminării”, potrivit magistraților CC.
Curtea a menționat faptul că progresul egalității între sexe reprezintă astăzi un scop major în rândul statelor membre ale Consiliului Europei și doar motive foarte puternice pot justifica un tratament diferențiat pe criteriu de gen. În special, referirea la tradiții, la presupunerile de ordin general sau la comportamentele sociale predominante într-un anumit stat nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă a unui tratament diferențiat pe criterii de sex.
Pe de altă parte, în jurisprudența Curții Europene s-a stabilit în mod constant că un tratament diferențiat pe criterii de sex respectă exigențele articolului 14 din Convenție, atunci când acesta asigură egalitatea substanțială dintre bărbați și femei. Astfel, stabilirea unor nevoi diferite pentru femei, în special în legătură cu starea de maternitate și de graviditate, poate fi considerată conformă cu exigențele articolului 14 din Convenție. Prin urmare, sunt acceptabile anumite diferențieri aplicabile în cazul bărbaților și al femeilor în favoarea femeilor, cu condiția ca acestea să urmărească protecția gravidității sau a maternității.
În contextul prezentei cauze, Curtea a reținut că scopurile în discuție nu se regăsesc în cazul normelor contestate, pentru că dreptul la asigurarea obligatorie de asistență medicală urmărește garantarea protecției sănătății părintelui care asigură îngrijirea a patru sau mai mulți copii.
Curtea a constatat că articolul 4 alin. (4) lit. m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nu-i oferă protecție mamei doar pe perioada maternității, în timpul căreia mama este deosebit de vulnerabilă, precum și că nu oferă protecție raporturilor caracteristice dintre mamă și copii, pentru că această măsură operează și în afara perioadei sarcinii și a nașterii.
Curtea a reținut că acest fapt se observă și atunci când sunt analizate dispozițiile pct. 34 subpct. 2 lit. f) din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Aceste considerente au fost suficiente pentru a-i permite Curții să constate faptul că prevederea în discuție nu urmărește să protejeze femeile din perspectiva gravidității și a maternității lor, fiind esențială, așadar, circumstanța îngrijirii a patru sau mau mulți copii.
Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.