Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Forumul Economic Moldo-Rus: Tot ce trebuie să știi

Află detalii importante despre cel mai important eveniment economic al anului - Forumul Economic Moldo-Rus care va avea loc la Chișinău în perioada 20-22 septembrie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Joi, la Chișinău își va începe lucrările primul Forum Economic Moldo-Rus, care reprezintă o platformă de discuții privind dezvoltarea relațiilor comerciale și economice dintre țara noastră și Federația Rusă.

Ce așteptări are Igor Dodon de la Forumul Economic Moldo-Rus - detalii

La eveniment vor participa aproximativ 200 de oameni de afaceri din Rusia și peste 350 din Republica Moldova. În cadrul reuniunii urmează să fie semnate contracte de colaborare între întreprinzători ruși și moldoveni. Evenimentul va fi organizat anual și va crea condiții pentru atragerea mai multor investiții rusești în economia țării. Organizatorii vorbesc despre investiții de aproximativ un miliard de dolari, anual.

Potrivit secretarului Consiliului Economic pe lângă președintele Moldovei, Vitalie Țurcanu, în afară de oameni de afaceri, la eveniment vor participa reprezentanți ai comunității de experți, formatori de opinie.

Țurcanu a precizat că vor fi organizate discuții în cadrul a 7 paneluri: Moldova între Est și Vest; complexul agro-industrial: posibilități și interese de cooperare; vinificație; dezvoltarea turismului; inițiativele strategice din Rusia: o experiență pentru Moldova; zonele economice specifice; un mediu urban confortabil.

Președintele Igor Dodon a anunțat în cadrul ședinței finale privind organizarea Forumului Economic moldo-rus, cine vor fi principalii spicheri în cadrul Forumului. Este vorba de cunoscuți oameni de afaceri ruși, cum ar fi: Andrei Nazarov, copreşedintele Organizaţiei Ruse Obşteşti „Delovaia Rossia", Boris Titov, reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru protecția drepturilor antreprenorilor, Serghei Katîrin Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse, dar și reprezentanți ai businessului european — Michael Harms, director executiv al "Comitetului de Est al economiei germane".

Ședința va fi moderată de Alexandr Lyubimov, președintele companiei de televiziune "ВИД".

Cel mai important eveniment economic al anului: Igor Dodon oferă detalii

Potrivit datelor statistice oficiale, în 2017, volumul schimburilor comerciale dintre Rusia și Moldova au fost de peste un miliard de dolari. După valoarea volumului schimburilor comerciale înregistrate, Federația Rusă se plasează pe locul doi printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 12,7% în comerțul total al țării.

Amintim că Forumul este organizat cu sprijinul organizaţiilor obşteşti "Delovaia Rossia" şi "Opora Rossii", al Camerei de Comerţ şi Industrie din Rusia, precum și al Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor, și va avea loc prin rotație la Chișinău și în Federația Rusă.

Partenerul informațional general al evenimentului este Agenția Internațională de Presă și radio Sputnik Moldova.

Mai multe detalii aflați pe site-ul Forumului: http://mref.info/.