Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Situație îngrozitoare în traficul rutier din țară: Poliția oferă detalii

Inspectoratul Național de Patrulare a prezentat un bilanț îngrozitor al situației înregistrate pe drumurile din țară.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 aug — Sputnik. Inspectorii de patrulare au documentat peste două mii de încălcări ale RCR în 24 de ore.

Peste 1900 de șoferi au depăşit limita de viteză, 71 de conducători auto nu au respectat indicatoarele rutiere, iar 30 au urcat băuți la volanul mașinii în ultimele 24 de ore.

Polițiștii de Patrulare, surprinși cu camera făcând asta în satul Mingir – Video

INP mai informează că au avut loc şi 11 accidente rutiere, soldate cu decesul a două persoane şi traumatizarea altor 13 oameni. Din numărul total de accidente — cinci au avut loc din cauza nerespectării limitei de viteză.

În raionul Anenii Noi, șoferul unui automobil, în vârstă de 39 de ani, având viteză excesivă, a derapat în curbă și s-a răsturnat la o distanță de 30 de metri de la carosabil, într-un lan de porumb. În urma traumatismelor grave, conducătorul auto a decedat la fața locului.

Un conducător auto în vârstă de 47 de ani a vrut să traverseze calea ferată din satul Pervomaisc, raionul Căușeni, dar mașina a fost lovită lateral de un tren. În automobil se aflau patru pasageri, iar unul dintre ei a decedat pe loc.

Situație ambiguă: Ce vor să facă polițiștii de patrulare pe drumurile din țară

Pe drumul de acces din satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, un conducătorul auto în vârstă de 22 de ani a pierdut controlul maşinii din cauza vitezei excesive şi a intrat violent într-un copac.

În raionul Făleşti, din cauza excesului de viteză și nerespectării indicatoarelor de informare instalate temporar, un șofer în vârstă de 24 de ani a căzut cu mașina într-o groapă în care se efectuau reparații pentru scurgerea apelor.

Din cauza vitezei excesive, un șofer în vârstă de 36 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu maşina într-o bordură pe un drum din municipiul Bălți. În urma accidentului, pasagerul a fost transportat la spital cu fractură deschisă a degetelor.