Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Igor Dodon dezvăluie ce a discutat la Kremlin cu Vladimir Putin - detalii

Președintele moldovean Igor Dodon a dezvăluit detalii din discuția purtate cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 iul — Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întâlnit sâmbătă cu omologul său rus Vladimir Putin cu care a discutat întreg spectrul relațiilor bilaterale și situația regională, inclusiv în domeniul securității.

Dodon vrea să se întâlnească cu Kozak: Ce a spus șeful statului despre demnitarul rus

Dodon a evidențiat progresul atins în procesul de dezvoltare a cooperării comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă, exprimându-și recunoștința pentru eforturile depuse de Președintele rus și pentru sprijinul acordat în soluționarea problemelor ce țin de exporturile de produse agricole din Moldova pe piața rusă în anul 2017.

În cadrul întrevederii, o atenție sporită a fost acordată problematicii transnistrene.

”Am remarcat rezultatele pozitive în soluționarea unui bloc întreg de probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Acești pași consolidează în mod consecvent și eficient încrederea între Tiraspol și Chișinău. Contactele cu liderii regiunii transnistrene vor fi continuate”, a scris președintele Dodon pe pagina sa de Facebook.

Președintele moldovean a criticat dur declarațiile cu caracter antirusesc care au fost făcute în ultimele săptămîni la diferite paliere internaționale, care au vizat rolul procesului de pacificare în Republica Moldova. El consideră că acestea au un caracterul cu totul politizat și sunt în detrimentul intereselor Republicii Moldova.

”Declarațiile unilaterale făcute de la înaltele tribune nu corespund stării de lucruri cu privire la operațiunea de pacificare din Moldova și fac parte din lupta politică internă și poziționare în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova. Am reiterat importanța majoră a tuturor participanților la operațiunea de pacificare și eficacitatea ei pe parcursul multor ani. Rezultatele operațiunii de pacificare au un impact pozitiv asupra reluării dialogului în formatul „5+2" în vederea identificării unui model atotcuprinzător de reglementare politică și de soluționare grabnică a conflictului transnistrean”, a punctat Dodon.

La rândul său, preşedintele Rusiei a acceptat şi este gata să examineze solicitarea lui Dodon privind ”transmiterea cu titlul gratuit a tehnicii de producţie rusească, pentru nevoile oraşelor şi localităţilor mari din Moldova”.

Ultima oră: Dodon se va întâlni cu Putin pentru a discuta chestiunea transnistriană

Președintele rus Vladimir Putin l-a invitat pe Igor Dodon sa efectueze în toamnă o nouă vizită oficială în Federația Rusă.

Președintele Moldovei i-a dat asigurări lui Vladimir Putin că nicio forță politică nu va reuși să discrediteze relațiile de prietenie dintre cele două țări, nici în prezent și nici în viitor, prioritar fiind promovarea unei politici externe echilibrate, deschidere spre cooperare cu Vestul și Estul în baza intereselor naționale ale Republicii Moldova.